Bărbat mort, după ce a fost scăpat de pe targă. "Plătim tot noi că l-au omorât. L-au scăpat în cap"

Spital
Spital

Un bărbat a murit, la Spitalul Județean din Ploiești, după ce ar fi fost scăpat de pe o targă.

"Bunicul meu a fost internat la Spitalul Județean din Ploiești. A avut o tumoră la cap, a stat aproape două luni în spital, l-au operat și totul decurgea normal.. Începuse să vorbească, să deschidă ochii, cu alte cuvinte își revenea.. Dar vineri (n.r. 4 ianuarie) ne-au sunat de la spital să ne spună că a murit.. Cauza morții nu a fost cea pentru care s-a operat, ci l-au scăpat în cap pe holul spitalului cei care îl transportau și asta i-a provocat moartea.

Am fost la morgă, iar cea care se ocupă de el ne-a spus că trebuie să mergem la poliție, sa plătim 200 de lei ca să scoatem spitalul de sub urmărirea penală, cu alte cuvine sa plătim tot noi pentru ei, că l-au omorât! Ne-au dat de la spital o foaie pe care scrie la rubrica motivele care au condus la efectuarea obligatorie a autopsiei: traumatism cranio facial prin cădere de pe targă", a declarat nepotul lui bărbatului, potrivit observatorulph.ro.

Potrivit medicilor, în afară de traumatismul cranio-facial, nu ar fi survenit alte complicaţii în urma căderii, anunță Antena 3. Pe data de 4 ianuarie,  bărbatul a decedat. Se fac cercetări în acest moment. Poliţia a deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă. Centrul medical acuzat spune că a trecut totuşi o perioadă destul de lungă de la momentul căderii - 17 decembrie - până la data decesului.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel