Procurorii au decis, joi, reţinerea pentru 24 de ore a femeii care ar fi înşelat un cetăţean străin cu 250.000 de euro, potrivit biroului de presă al Poliţiei Capitalei.
Poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4, au pus în aplicare trei mandate de percheziţie domiciliară şi patru mandate de aducere într-un dosar privind săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune şi uz de fals de către o femeie, în vârstă de 42 de ani, care a determinat un bărbat, cetăţean străin, să-i remită suma de 250.000 de euro.
Din datele şi probele administrate în cauză a rezultat faptul că cei doi au discutat prin intermediul mijloacelor de comunicare electronică, iar femeia a determinat victima să-i remită diferite sume de bani pentru diferite motive nereale, precum tratamente medicale, cursuri la facultate, contract de vânzare-cumpărare locuinţă.
Astfel, la data menţionată au fost efectuate trei percheziţii şi puse în aplicare patru mandate de aducere, persoanele implicate fiind conduse pentru audieri la sediul subunităţii. În urma efectuării percheziţiilor au fost ridicate suma de 4.500 de euro, 150 de grame de bijuterii şi două telefoane mobile.
Acuzații
Cercetările sunt continuate de către judiciariştii Poliţiei Sectorului 4, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de înşelăciune şi uz de fals, fiind efectuate verificări pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale a celei în cauză.
Potrivit sursei citate, activităţile premergătoare au fost desfăşurate de către Secţia 14 Poliţiei, iar în intervalul martie 2017 - prezent, poliţişti din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale - Poliţia Sectorului 4 au continuat documentarea activităţii infracţionale a unei femei, bănuită de faptul că, în perioada 2009 - 2014 a legat o relaţie de prietenie cu un bărbat de naţionalitate străină, pe care l-a indus în eroare folosindu-se de diverse pretexte, i-a solicitat şi a primit de la acesta suma de aproximativ 250.000 de euro, în mai multe tranşe, pentru rezolvarea unor aşa-zise probleme personale.
Acţiunea a beneficiat de sprijinul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, relatează Agerpres.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu