Papa Francisc, pentru prima oară, spune că există posibilitatea să hirotonească bărbați căsătoriți ca preoți în biserica latină. Informația ne-a fost semnalată de scriitorul Dan Ciachir.
Într-un interviu acordat pentru Die Zeit, pe 9 martie, Papa Francisc confirmă, pentru prima oară, oficial, că Biserica Romano-Catolică ar putea în curând să hirotonească pentru slujire "viri probati", oameni de vârstă medie care au dovedit înzestrarea lor creștină pentru a remedia lipsa de preoți în regiunile îndepărtate. Este pentru prima oară când Papa este atât de limpede asupra acestui subiect răspunzând interviului din Die Zeit.
"Noi trebuie să reflectăm pentru a ști dacă bărbații încercați sunt cu posibilitate. Trebuie, de asemenea, să vedem rolul pe care îl pot juca ei îndeosebi în comunitățile îndepărtate", a spus Papa Francisc care a adăugat că intră în responsabilitatea bisericii să discearnă când Sfântul Duh cheamă oamenii să întreprindă ceva legat de această hirotonire a bărbaților încercați.
Dan Ciachir a spus pentru DC News că se știe că Papa Francisc autorizase la Conferința Episcopilor din Brazilia să lanseze o comisie care să studieze eventualitatea hirotonirii bărbaților încercați pentru a permite oamenilor căsătoriți să slujească în locurile foarte îndepărtate, cum ar fi în cătune. De precizat că inițial și episcopii au fost căsătoriți până la Sinodul Calcedon din anul 451.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu