€ 5.0914
|
$ 4.3224
|
Curs valutar: € 5.0914
|
$ 4.3224
 

Bănilă, șeful DIICOT, despre mama Luizei Melencu: Așa vor proceda colegii mei
Autor: Rodica Mitu

felix_banila_23403300 Felix Bănilă

Mama Luizei se va prezenta, joi, la sediul DIICOT, pentru recoltarea de probe ADN după ce instanța de judecată a autorizat procedura, a anunțat șeful DIICOT, Felix Bănilă. 

„Mama victimei a fost invitată pentru mâine și nu pentru astăzi la sediul Direcției pentru a stabili cu dumneaei dacă este sau nu este de acord pentru a i se recolta probe biologice. După cum bine știți, o instanță de judecată, instanța competentă a autorizat efectuarea unei astfel de proceduri pentru a obține probe de comparație și colegii mei vor proceda conform procedurii penale în raport și de atitudinea pe care o va avea dumneaei la momentul la care i se va solicita consimțământul", a explicat Felix Bănilă, miercuri.

Șeful DIICOT a mai precizat că această procedură presupune obținerea consimțământului înainte de recoltare.

Mama Luizei Melencu este citată pentru ziua de joi la DIICOT. Femeia a spus că pentru moment decizia ei este luată, respectiv nu va da probe noi și nu va semna, dar va vedea ce urmează joi, la București.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Adaugă comentariu

0 caractere :: Număr maxim de caractere 1000

* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate

 
 
 
 
 
SONDAJ DE OPINIE
Închide
În plină criză economică și petrolieră, PSD ar trebui să iasă de la guvernare?
Da
Nu
Trimite răspunsul
x close