Bani de la stat pentru locuințele românilor. Cine este pe listă

Reabilitare termica
Reabilitare termica

Câteva mii de apartamente ar putea fi reabilitate printr-un program cu bani de la bugetul de stat, cofinanţate de la municipalitate şi asociaţiile de proprietari, a declarat primarul municipiului Suceava, Ion Lungu.

Primarul a spus că este vorba despre patru mii de apartamente din clădiri rezidenţiale, iar 60% din finanţare ar fi suportată de la bugetul de stat, 30% de la bugetul local şi 10% de la asociaţiile de proprietari, programul urmând să fie implementat din 2019.

Potrivit primarului, reabilitarea clădirilor cu fonduri europene nu a avut succes, fiind depuse proiecte doar pentru 5% din suma de circa 2 miliarde de euro alocată pentru această destinaţie.

"Dacă nici de această dată nu reuşim să reabilităm apartamentele din clădirile rezidenţiale nu o mai facem niciodată. (...) Ştiut fiind faptul că este greu de obţinut bani, voi propune ca Primăria să dea 30% şi asociaţiile de proprietari 10%. Se aplică aici şi prevederile referitoare la cazurile sociale speciale", a spus Lungu, subliniind că va face tot posibilul ca municipalitatea să valorifice acest program de reabilitare a apartamentelor.

Primarul a spus că, până în prezent, s-au înregistrat solicitări de la 173 de blocuri, adică aproximativ patru mii de apartamente, urmând să finalizeze discuţiile cu asociaţiile de proprietari, pentru a se transmite proiectul către Guvern.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel