Potrivit polițiștilor, duminică se desfășoară în București competiția sportivă „Băneasa Forest Run”. În cadrul competiției, între orele 09.00 – 10.30 are loc adunarea participanților pe porțiunea cuprinsă între Academia de Poliție și Aleea Padina, între orele 10.30 – 15.30 are loc alergarea pe aleile din Pădurea Băneasa, iar între orele 15.30 – 16,00 va avea loc festivitatea de premiere.
Brigada Rutieră, recomandări
Pentru buna desfășurare a evenimentului, între orele 07.00 – 16.00, se va restricționa traficul rutier pe tronsonul de drum cuprins între Aleea Privighetorilor și Aleea Padina.
Brigada Rutieră le solicită șoferilor să nu oprească ori să staţioneze decât în locurile special amenajate; să îşi păstreze calmul şi să nu claxoneze abuziv în cazul în care se află în zone aglomerate; să respecte semnalele şi recomandările polițiștilor rutieri care se află în punctele de deviere și să folosească autovehiculele personale cât mai puţin pentru a evita blocajele de trafic şi să opteze pentru mijloacele de transport în comun, transmite Mediafax.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News