Bandă specializată în Occident, spargeri în România. Vela anunță ce s-a întâmplat noaptea trecută: A fost CAPTURATĂ

Ministrul de Interne Marcel Vela a anunţat capturarea unei bande specializate în Occident, care dădea spargeri în România. 

"Aşa cum ştiţi, în luna martie a fost mediatizat un caz, o bandă specializată în Occident, în furturi de bancomate. În noaptea care a trecut, după misiuni operative complexe, a fost capturată o a doua grupare infracţională care acţiona în acelaşi mod", a declarat Marcel Vela. 

Cum s-a intervenit

"În ultimele săptămâni, colegii mei poliţişti, sub îndrumarea procurorilor DIICOT, au desfăşurat investigaţii privind mai multe furturi şi tentative de furt din bancomate. Modul de operare folosit de autori a fost prin utilizarea unor mecanisme artizanale cu substanţe explozibile provenite din surse de aprovizionare internă. În operaţiunea ATM au fost angrenaţi poliţişti din cadrul Direcţiei de Operaţiuni Speciale, Direcţiei de Investigaţii Criminale şi specialişti din cadrul Institutului Naţional de Criminalistică. Noaptea trecută au fost prinşi în flagrant, în Vrancea, patru bărbaţi din judeţul Galaţi care încercau să sustragă o sumă de bani dintr-un bancomat. S-a folosit armamentul din dotare, pentru că persoanele bănuite au încercat să fugă. Se deplasau cu un autoturism cu numere false. Ca urmare a intervenţiei operative, cei patru au fost prinşi imediat. În urma flagrantului, nu au rezultat victime", a declarat şi secretarul de stat Bogdan Despescu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel