„Rușii au bombardat inclusiv baza de resurse genetice din Ucraina. Eu vă întreb cât de strategic este un astfel de obiectiv, pe care noi îl avem acum la Buzău, de pildă? Adică, într-un război, se ajunge până la a ataca baza genetică de semințe a unui stat? Este o rezervă strategică de o asemenea importanță, încât devine țintă într-un conflict?”, l-a întrebat jurnalistul Răzvan Dumitrescu pe Costel Vânătoru, doctor în Horticultură, în cadrul emisiunii „Ce se întâmplă?” de la DCNewsTV.
„Poate deveni o țintă într-un conflict, pentru că vorbim poate despre cel mai valoros tezaur pe care îl are un popor. (...) O bancă de resurse genetice păstrează resurse care pot menține viața omului, a animalelor. Vorbim de resurse medicale, să nu uităm că peste 7.000 de medicamente care sunt acum în farmacii sunt produse din plante. (...) Vorbim de energie. Plantele pot fi folosite în producerea de energie. Este o instituție specială și ar trebui să-i acordăm multă atenție”, a spus Costel Vânătoru.
„Atunci când a început războiul în Siria, prima grijă pe care au avut-o americanii a fost să ridice banca de gene de la Alep, care deținea atunci peste 8 milioane de genotipi. Practic, peste 8 milioane de soiuri”, a precizat Costel Vânătoru.
Semințele de roșii, ardei, fasole, castraveți sau cereale sută la sută românești sunt păstrate în Banca de Resurse Genetice Vegetale de la Suceava. Aceasta este singura instituție de acest fel din țară.
Costel Vânătoru și Dragoș Frumosu, la "Ce se întâmplă", cu Răzvan Dumitrescu
Varza de Buzău, descrisă acum 400 de ani, a dispărut din România. Costel Vânătoru: Chiar au fost mai multe varietăți
Costel Vânătoru, doctor în Horticultură, a dat câteva exemple de soiuri autohtone, descrise de acum 4 secole, care au dispărut din România în ultimii 32 de ani:
„Vreau să vă întreb, printre aceste soiuri (n.r. peste 2.600 de soiuri au dispărut din România în ultimele 3 decenii (citește AICI), putem să dăm câteva exemple care să ne lege cu această cifră de ceea ce știau oamenii că există în zona asta de legumicultură. De pildă, ce știam că aveam și era ceva comun și acum nu mai avem?“, a întrebat Răzvan Dumitrescu.
„De exemplu, varza de Buzău. Pe ea o găsim descrisă de Paul de Alep. El, când a trecut pe aici, la 1653-1657, a descris-o. Sigur, mai târziu, în 1872, în 1896, o găsim descrisă mai precis și atunci descoperim că au fost mai multe varietăți, iar aceste varietăți au fost evidențiate foarte bine de profesorul Ilie Moldova la anul 1926. Avem varza tomnatică de Buzău, varza căpățânoasă de Buzău, varza timpurie și alte câteva varietăți descrise la vremea respectivă. Sunt vreo șase.
Sigur, din aceste soiuri valoroase au apărut chiar soiuri omologate care au fost înscrise în catalogul oficial al plantelor de cultură și au rezistat până după 1990. Mă refer la varza licurișca, pe care, la fel, nu o mai găsim în catalogul oficial. Am făcut chiar un arbore al evoluției verzei de Buzău și s-au pierdut, numai din ceea ce a fost descris în timp, undeva la peste 20 de soiuri care au avut rădăcina în varza de Buzău de bază.
De asemenea, mă gândesc la vinetele bucureștene sau danubiana. Acestea au fost în catalogul oficial, dar nu mai sunt acum în România. Nu mai sunt în cultură și ceea ce este grav e că am adus 50 de semințe de la banca de gene din Statele Unite ale Americii. Deci, practic, de la banca lor centrală, condusă de Departamentul de Stat pentru Agricultură. La fel, le-am regăsit la o bancă de gene în Germania. De precizat că ceea ce am găsit în Germania nu corespunde cu acele caracteristici ale soiului de bază, așa cum găsim în cataloage și așa cum au fost descrise de autori. Deci, practic, la toate speciile s-a pierdut enorm de mult“, a spus, la DC News, Costel Vânătoru.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
