Băiatul din Ungaria, rătăcit pe munte, găsit de salvamontiști

Băiatul din Ungaria, rătăcit pe munte în zona Harghita Mădăraş, a fost găsit. 

Băiatul a fost găsit teafăr de salvamontişti, a informat purtătorul de cuvânt al Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Harghita, Alina Ciobotariu.

Potrivit sursei citate, băiatul a plecat împreună cu familia din localitatea Subcetate, comuna Zetea, către pârtia Harghita Mădăraş, dar, la un moment dat, s-a pierdut de părinţi şi a sunat la 112 după ajutor.

Mai multe echipaje de intervenţie au plecat în căutarea sa, fiind găsit de salvatorii montani, care l-au dus la pensiunea unde era cazat.

Mama și băiatului, preluați de echipajul de pompieri

De asemenea, mama băiatului, plecată în căutarea lui, a fost preluată de echipajul din cadrul Detaşamentului de Pompieri Odorheiu Secuiesc, ulterior fiind găsit şi tatăl, care pornise şi el în căutarea fiului.

Este a doua misiune a salvamontiştilor şi echipajelor ISU, după ce, cu puţin timp înainte, reuşiseră să recupereze un adolescent de 16 ani, tot din Ungaria, care a căzut pe munte, el fiind transportat la Spitalul din Odorheiu Secuiesc, cu suspiciune de fractură la un picior.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel