Bacalaureat sesiune toamnă. Candidaţi eliminaţi

Evaluarea Naționala 2020
Evaluarea Naționala 2020

Treisprezece candidaţi au fost eliminaţi în Capitală de la probele scrise ale celei de-a doua sesiuni a Bacalaureatului pentru tentativă de fraudă sau încălcarea metodologiei de examen, a declarat vineri purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti, Marian Banu. 

Potrivit acestuia, patru candidaţi au fost eliminaţi de la proba scrisă la Limba şi literatura română, patru de la proba obligatorie a profilului, iar cinci de la proba la alegere a profilului şi specializării. În zilele de 24 şi 27 august se desfăşoară evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română, urmată de evaluarea competenţelor în limba maternă în 28 august. Totodată, în intervalul 29 - 30 august, are loc evaluarea competenţelor digitale, iar evaluarea competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională este programată în zilele de 30 şi 31 august. 

Afişarea primelor rezultate este prevăzută pentru data de 1 septembrie, până la ora 12,00

Afişarea primelor rezultate, în centrele de examen şi pe site-ul bacalaureat.edu.ro, este prevăzută pentru data de 1 septembrie, până la ora 12,00. În aceeaşi zi, vor putea fi depuse contestaţiile, între orele 12,00 şi 16,00. Rezultatele finale vor fi făcute publice în data de 6 septembrie. Potrivit MEN, cei eliminaţi din examen nu vor mai putea participa la probele următoare şi vor fi lipsiţi de posibilitatea recunoaşterii, în sesiunile următoare, a notelor la probele promovate anterior eliminării, inclusiv a probelor de evaluare a competenţelor lingvistice şi digitale. De asemenea, aceşti candidaţi nu mai au dreptul de a participa la următoarele două sesiuni ale examenului. 

Pentru a fi declarat promovat, un absolvent de liceu trebuie să îndeplinească următoarele condiţii, cumulativ: susţinerea tuturor probelor de evaluare a competenţelor lingvistice şi digitale; susţinerea tuturor probele scrise şi obţinerea notei 5 la fiecare dintre acestea; obţinerea mediei 6 cel puţin la probele scrise. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel