BACALAUREAT 2014. Scandal înainte de proba la limba și literatura română de la BAC 2014. Șpagă la examen

bacalaureat
bacalaureat

BACALAUREAT 2014. Absolvenții clasei a XII-a dau luni prima probă scrisă din cadrul examenului de BACALAUREAT 2014 (BAC 2014): proba la limba și literatura română. Înainte ca elevii să intre în proba de foc la limba și literatura română, au apărut și primele suspiciuni de fraudă.

UPTDATE: În urma audierilor, procurorul a decis reținerea pentru 24 de ore a unui inspector școlar pentru luare de mită, ceilalți profesori fiind lăsați să plece acasă.

VEZI ȘI: SUBIECTE LIMBA ROMÂNĂ. BACALAUREAT 2014. BAREM, după orele 15,00


BACALAUREAT 2014. Doi inspectori şcolari şi un profesor au fost săltaţi de procurorii arădeni, cu doar câteva ore înaintea începerii probelor scrise la bacalaureat.

BACALAUREAT 2014.  În locul unde inspectorul şcolar adjunct ţinea meditaţiile au fost găsiţi în jur de zece de mii de euro şi liste cu numele elevilor care urmau să fie ajutaţi.

BACALAUREAT 2014. Procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad au monitorizat activitățile de colectare a banilor, pentru dovedirea faptelor fiind introduși investigatori pe post de părinți care vroiau să se asigure că nu vor avea probleme copii la Bac.

VEZI ȘI: BACALAUREAT 2014. Proba scrisă la limba română. Informații necesare

BACALAUREAT 2014. Conform primelor informații, prețurile începeau de la 300 de euro pentru nota 6 și creșteau cu câte 50 – 100 euro pentru fiecare punct în plus. Cei trei profesori sunt audiați la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad pentru trafic de influență.

BACALAUREAT 2014. "Cei trei sunt cercetați pentru trafic de influență și la această oră sunt audiaţi. Elevii care au plătit bani sunt de la mai multe licee din Arad", a declarat pentru PRESSALERT.ro, procurorul Codrin Gavra, șeful secției de Urmărire Penală din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad. Mihai Spânu are, conform ultimei declarații de avere, un apartament primit ca moștenire în Arad, 211 mp de teren intravilan concesionat în localitatea Tăuț, o Dacia Logan. Are două credite – unul de 15.000 euro pe 25 de ani luat în 2012 și un altul de 12.000 lei, scadent în 2017. A încasat 24.874 lei ca profesor și 8.070 lei ca și consultant de asigurări.

Printre suspecţi se numără inspectorul şcolar general adjunct Mihai Spânu. Procurorii i-au ridicat pe cei trei pentru audieri, urmând să decidă dacă aceştia vor fi reţinuţi pentru 24 de ore.

Prima probă scrisă la limba și literatura română

Luni va avea loc prima probă scrisă a bacalaureatului, la disciplina de limba şi literatura română. Sunt aşteptaţi să participe la această probă 143.968 de absolvenţi, dintre care 129.827 din promoţia curentă, iar alţi 14.141 din promoţiile anterioare, potrivit informaţiilor transmise de Ministerul Educaţiei.

Marţi, 1 iulie, absolvenţii clasei a XII-a vor participa la proba scrisă de Limba şi literatura maternă, iar miercuri, 2 iulie, la proba scrisă obligatorie a profilului. Vineri, 4 iulie, se va desfăşura proba scrisă la alegere a profilului şi specializării.

Afişarea rezultatelor va avea loc în 7 iulie şi în aceeaşi zi vor putea fi depuse contestaţii. Acestea urmează a fi soluţionate în perioada 8 - 10 iulie, iar rezultatele finale vor fi anunţate în 11 iulie.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel