Azilul groazei din Mureș, acolo unde șapte oameni au fost descoperiți la subsol, a rămas fără licență.
Un nou azil al groazei a fost descoperit în Mureș. Este vorba despre Centrul de îngrijire și asistență "Căsuța Lu'Min", acolo unde au fost găsiți șapte oameni care erau ținuți la subsol, în mizerie. După ce cazul a ajuns în presă, centrul respectiv a rămas fără licență de funcționare.
"Așa cum a anunțat și ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu, vă prezentăm că avem această decizie de retragere a licenței de funcționare a Centrului de îngrijire și asistență "Căsuța Lu'Min", din județul Mureș, așa cum se numea, furnizorul de servicii sociale Asociației "Re-Min", care are sediul în localitatea Sâncraiu de Mureș, pe strada Răsăritului, județul Mureș și spune această decizie: "se retrage licența de funcționare eliberată la data de 28 decembrie 2020" și avea perioadă de valabilitate până pe data de 27 decembrie 2025, până atunci aveau licență de funcționare Centrul de îngrijire și asistență "Căsuța Lu'Min". Licența a fost retrasă pentru că "au fost semnalate situații de încălcare gravă a drepturilor fundamentale ale beneficiarilor" și este puțin spus că au fost încălcate drepturile fundamentale ale omului, având în vedere imaginile de groază pe care le-am prezentat", a transmis Mădălina Mihalache, realizator Antena 3 CNN.
"Sunt centre de tortură, după cum arată aceste imagini. Din păcate, sunt niște lagăre", a intervenit jurnalistul Radu Tudor.
Totul a ieșit la iveală după ce Secția 3 Poliție Rurală Râciu a fost sesizată, prin apel 112, cu privire la faptul că, la subsolul unui imobil, din Bărdești, mai multe persoane sunt ținute în condiții improprii. Oamenii legii au mers la fața locului și au constatat că este vorba despre șapte persoane.
Trei dintre cei găsiți în subsolul imobilului sunt minori cu dizabilități. Conform surselor Antena 3 CNN, copiii găsiţi în beci nu figurează în evidenţele centrului. Victimele ar fi fost ținute închise și supuse unor acte de violență, necesitând de urgență intervenții medicale. Patronul centrului ar fi fost luat de polițişti şi dus la audieri.
Ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu, a solicitat Agenției Naționale de Plăți și Inspecție Socială (ANPIS) cercetarea disciplinară în cazul azilului din Mureș, unde beneficiarii erau agresați și a dispus ANPDPD retragerea licenței.
"Situația de la Mureș este intolerabilă! Așa cum a cerut și premierul Marcel Ciolacu, vinovații trebuie să răspundă! Solicit urgent Agenției Naționale de Plăți și Inspecție Socială (ANPIS) să înceapă procedura de cercetare disciplinară împotriva responsabililor de această situație revoltătoare. Totodată, am dispus Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Persoanelor cu Dizabilități (ANPDPD) retragerea licenței în cazul Asociației “Re-Min”, centrul “Căsuța Lu’ Min” din comuna Sântana de Mureș, sat Bărdești" a transmis ministrul Bucura Oprescu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu