Avram Iancu, înot în apele teritoriale ale Turciei

Imagine cu rol ilustrativ
Imagine cu rol ilustrativ

Polisportivul Avram Iancu, aflat într-o cursă înot pe Marea Neagră, de la Sulina la Istanbul, a intrat în apele teritoriale ale Turciei, bibliotecarul din Petroşani apreciind modul în care el şi echipa sa de suport au fost primiţi de grănicerii din această ţară. 

'Ne-au aşteptat cu o ambarcaţiune pe graniţă, ne-au invitat politicos să urcăm la bord, ne-au condus la primul port unde ne-au făcut formalităţile de intrare. Timp în care am fost serviţi cu trei feluri de mâncare, ceai, cafea. Ne-au asigurat de tot sprijinul, 24 din 24 (de ore, n.r.). Apoi ne-au condus înapoi de unde ne-au luat. Profesionişti! Şi primele fotografii din Turcia au fost făcute de către Paza de coastă', a postat Avram Iancu pe pagina sa de Facebook. Înotătorul parcursese deja, luni, mai mulţi kilometri înot în apele teritoriale ale Turciei, alături de el aflându-se caiacistul Ulise Galu, ca echipă de suport. Cei doi au luat cu ei un kit de supravieţuire format dintr-un cort, apă, mâncare, saci de dormit, pe care le vor folosi în cazul în care nu vor putea ajunge la maşina care îi însoţeşte pe malul Mării Negre.

Traseu de 630 de kilometri

Avram Iancu a pornit înot, pe 2 septembrie, de la Sulina, propunându-şi să străbată un traseu de 630 de kilometri de-a lungul coastei Mării Negre, până la Istanbul. El şi-a început cursa din locul în care s-a aflat, anul trecut, la finalul celor 2.860 de kilometri pe care i-a parcurs înot, în vara lui 2017, pe întreg cursul Dunării. Cursa este dedicată Anului Centenar al Marii Uniri. Sportivul şi-a propus să încheie noul parcurs după aproximativ 45 de zile, însă din cauza condiţiilor meteo potrivnice şi a valurilor mari, termenele s-au decalat. 'Doresc ca, de unde s-a terminat o poveste, să începem o alta pentru a reaminti românilor deznădăjduiţi şi pentru a arăta lumii întregi că ADN-ul românesc este puternic', scria, la debutul cursei, pe site-ul său, Avram Iancu. Polisportivul din Petroşani este cunoscut pentru performanţele sale prin care a parcurs înot Canalul Mânecii, în august 2016, şi pentru faptul că a înotat, în vara lui 017, pe tot traseul fluviului Dunărea, fără să poarte costum de neopren sau labe de înot. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel