Avocatul Poporului cere în instanţă reangajarea unei persoane

Avocatul Poporului
Avocatul Poporului

Avocatul Poporului (AP) a anunţat, luni, că a formulat o acţiune în contencios administrativ prin care solicită Direcţiei Judeţene pentru Agricultură Prahova reîncadrarea în funcţie a unui angajat.

Potrivit unui comunicat transmis luni, Avocatul Poporului a formulat o acţiune în contencios administrativ prin care solicită anularea Deciziei numărul 93/26 aprilie 2017, emisă de către Direcţia pentru Agricultură Judeţeană Prahova, prin care s-a dispus încetarea de drept a raportului de serviciu al unui petent, reîncadrarea sa în funcţia din care a fost destituit nelegal la Direcţia pentru Agricultură Judeţeană Prahova şi obligarea Direcţiei pentru Agricultură Judeţeană Prahova la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi recalculate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat, calculate până la data plăţii efective a despăgubirii.

Sursa citată precizează că acţiunea este urmarea unei petiţii adresate instituţiei, prin care un cetăţean semnala, între altele, faptul că s-a dispus încetarea de drept a raportului său de serviciu, motivat de faptul că acesta ar fi ocupat pe perioadă determinată postul unei alte persoane care era titularul postului.

'În memoriu, petentul a considerat că decizia Direcţiei pentru Agricultură Judeţeană Prahova este netemeinică şi vădit nelegală pentru următoarele motive: numirea sa în funcţie a fost făcută pe perioadă nedeterminată, astfel cum se menţionează şi în Decizia de numire nr. 42/30 decembrie 2016; nu i s-a comunicat niciun înscris din care să reiasă faptul că ar exista un alt titular pe postul pe care a fost numit; încetarea de drept a raporturilor de muncă cu titularul postului a operat în anul 2012 astfel încât numirea petentului în funcţie, prin Decizii din 2015 şi 2016, nu putea să fie făcută pe perioadă temporară, întrucât în anul 2015, respectiv în anul 2016 nu mai exista titularul postului; singura autoritate abilitată să se pronunţe cu privire la o eventuală eroare şi motiv de nelegalitate în emiterea Deciziei nr. 42/30 decembrie 2016 prin care a fost numit în ultima funcţie deţinută la Direcţia pentru Agricultură Judeţeană Prahova era instanţa judecătorească competentă de contencios administrativ.

Petentul s-a adresat Direcţiei pentru Agricultură Judeţeană Prahova

În memoriu, petentul afirma că s-a adresat Direcţiei pentru Agricultură Judeţeană Prahova, care, în răspunsul furnizat, între altele, a invocat o pretinsă proprie eroare în actul de numire în funcţie a petentului şi i-a adus la cunoştinţă faptul că a ocupat postul dintr-o eroare, iar dacă acest aspect va fi sesizat de către vreun organ abilitat, va fi obligat să restituie sumele plătite cu titlu de salariu pe care le-ar fi încasat necuvenit', se menţionează în comunicat.

Avocatul Poporului mai precizează că a solicitat un punct de vedere legal din partea Direcţiei pentru Agricultură Judeţeană Prahova, răspunsul instituţiei fiind că actul administrativ a fost emis legal, iar prin emiterea acestuia nu a fost încălcat dreptul la muncă al petentului.

Sursa menţionată arată că, potrivit Legii contenciosului administrativ numărul 554/2004, în cazul în care autoritatea publică emitentă a unui act administrativ unilateral consideră că acesta a fost emis în mod nelegal din eroare poate să solicite instanţei anularea sa, în situaţia în care actul nu mai poate fi revocat întrucât a intrat în circuitul civil şi a produs efecte juridice.

[citeste si]

'Direcţia pentru Agricultură Judeţeană Prahova, printr-o adresă transmisă petentului, recunoaşte propria eroare, în situaţia în care petentul a ocupat un post vacantat definitiv. Totodată, potrivit Legii numărul 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, regula este că raporturile de serviciu se nasc şi se exercită pe baza actului administrativ de numire pe perioadă nedeterminată. Acelaşi act normativ prevede că raporturile de serviciu pot exista în mod excepţional şi pe perioadă determinată. Aceasta fiind o situaţie excepţională care derogă de la regulă, în situaţia în care numirea unui funcţionar public se face pe perioadă determinată, actul administrativ de numire trebuie să menţioneze în mod expres acest aspect. În situaţia petentului, în Decizia prin care a fost numit în funcţie se face menţiune expresă despre numirea pe perioadă nedeterminată şi fără a se face vreo referire la faptul că ar fi ocupat postul unui titular', mai arată Avocatul Poporului.  

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel