Avocata Magdalena Şerban. Starea psihică, documente noi

Bogdan Bolojan / 18 dec 2017 / 17:05 Salveaza PDF Comentarii

Avocata Magdalenei Şerban, cea care ar fi împins o tânără pe linia de metrou în staţia Dristor I, a afirmat luni că, în opinia sa, femeia nu a avut discernământ în momentul comiterii faptelor, precizând că suspecta a declarat că ar deţine mai multe înscrisuri privind tratamente şi internări avute în perioada în care a locuit în Spania.

"Scopul sosirii mele de astăzi la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti este acela, pe de o parte, în vederea bune desfăşurări a urmăririi penale, iar, pe de altă parte, faptul că inculpata a afirmat în data de 15 decembrie 2017, momentul în care a fost chemată la Parchet, a afirmat în prezenţa, atât a mea ca avocat, cât şi a doamnei procuror, citez: Ar deţine o serie de înscrisuri sau acte cu referire strictă la o serie de tratamente sau internări pe care dumneaei le-a fi avut în perioada cât a locui în Spania. (...) În opinia mea, consider că este o femeie bolnavă psihic la momentul acesta, a fost şi este în continuare şi, în opinia mea, subliniez, cred că nu a avut discernământul faptelor sale în momentul comiterii infracţiunilor ce i se impută", a declarat avocata suspectei.

Pe 13 decembrie, Magdalena Şerban a fost arestată preventiv pentru 30 de zile de Tribunalul Bucureşti.

Femeia a fost pusă sub acuzare de procurorii Parchetului Capitalei pentru săvârşirea infracţiunilor de omor calificat şi tentativă de omor.

Procurorii susţin că, marţi, în jurul orei 19,54, în timp ce se afla pe peronul staţiei de metrou Dristor 1, Magdalena Şerban a împins o tânără spre liniile de metrou, iar după ce victima a căzut pe şine, în timp ce aceasta încerca să se agaţe de marginea peronului, a lovit-o în zona capului cu piciorul. Urmare a acestor acţiuni, tânăra a fost lovită de trenul ce intra în staţie şi a decedat.

Femeia a fost implicată, cu câteva ore înainte, într-un incident cu o altă tânără, pe care a împins-o spre linia de metrou în staţia Costin Georgian, însă aceasta nu a păţit nimic, relatează Agerpres.

[citeste si]


Te-ar putea interesa







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.26