Avocata Laura Vicol, acuzații la adresa statului român. „Infractor și protejat de legile sale”

Andreea Marinas / 22 apr 2017 / 14:30 Salveaza PDF Comentarii

Statul de drept, infractor autorizat și protejat de legile sale. Așa își începe Laura Vicol, Law partner la SCA Manoli, Vicol și Asociații, pledoaria pe Facebook pentru un caz cu adevărat cutremurător.

„Un nou caz cutremurător care mi-a zguduit sufletul ieri, în Săptămâna Luminată, și care mă face să mă întreb dacă unele persoane pot fi numite oameni..

O cheamă Adriana, are 19 ani. Fusese condamnată la 6 luni sub supraveghere, însă un monstru îmbrăcat în robă de judecător a trimis-o în spatele gratiilor pentru 8 luni, admițând apelul procurorilor. Era însărcinată în 7 luni la momentul încarcerării, dar burta ei în care un pui creștea nu a trezit nici măcar un gram de umanitate.

Miercuri, în curtea pușcăriei Rahova, am îndrumat-o pe mama Adrianei către instanța competentă să formuleze o cerere de amânare a executării pedepsei. 

Vineri am ținut-o în brațe și am plâns împreună, tot în curtea pușcăriei, cu fața ridicată spre Dumnezeu și cu o singură întrebare în suflet: de ce nu faci măcar Tu, Doamne, ceva, că hienelor ăstora oricum nu le pasă..

[citeste si]

De o săptămână mă tot duc acolo încercând să salvez 2 ani de viață rămași pentru clientul meu bolnav de cancer în fază terminală. La el am avut noroc, dacă pot spune așa, măcar îi pot face analizele. Adriana nu a avut nicio șansă, în loc să nască în trei săptămâni, își îngroapă fetița...După un control, legată de mâini și de picioare, așa îmi spunea mama ei printre șuvoaiele de lacrimi și urletele de durere, Adrianei i s-a spus că i-a murit copilul. I-au scos fetița din burtă și i-au arătat-o, moartă. Au aruncat-o din nou în pușcărie.

Nici măcar să îngroape copilul nebotezat nu are cum, de unde certificat de deces..

O altă mamă, tot ieri, mi-a arătat poza cu băiatul ei, de 27 ani de ani, hepatita C netratată, mort anul trecut la Jilava..

Nu vreau să vă impresionez și nici nu cred că se va schimba această mentalitate a multora, „esti la pușcărie, meriți să mori". 

Însă nici nu pot să tac. Și cât sunt lăsată să vorbesc, în ciuda unora dintre cei care ar trebui să mă protejeze (ai grijă Gheorghe Florea, securistule, de tine vorbesc mâine, de ziua ta) o să vă tot spun. Pentru că, din nefericire, sunt nenumărate drame în spatele gratiilor. Despre care nimeni nu are curaj să vorbească.. doar o nebună ca mine..
Sănătate și libertate!”, scrie Laura Vicol pe Facebook. 

Te-ar putea interesa







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2020 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.28