€ 5.0920
|
$ 4.3312
|
Curs valutar: € 5.0920
|
$ 4.3312
 

Avocat, CERCETAT de DNA. Care sunt acuzațiile

dna_47398700
 

 Procurorii DNA Constanţa au luat măsura controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile faţă de avocatul Adrian Avram, din Baroul Constanţa, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de favorizarea...

"La data de 7 decembrie 2016, Adrian Avram, în calitate de avocat şi apărător ales al inculpatului Vasile Balaican (trimis în judecată pentru trafic de influenţă), l-a abordat pe inculpatul Răzvan Dimoftache, căruia i-a propus o înţelegere frauduloasă, de natură a determina pronunţarea unei soluţii favorabile ambilor inculpaţi", informează un comunicat al DNA transmis, miercuri.

Astfel, Avram i-a propus lui Răzvan Dimoftache să-şi schimbe declaraţiile date în faţa procurorilor, în sensul de a declara în instanţă că suma de 500 de euro remisă fostului magistrat Vasile Balaican nu reprezenta preţul traficării influenţei pentru a se putea obţine soluţii de achitare, ci un împrumut anterior.

"Ulterior, în alte două rânduri, inculpatul Adrian Avram i-a transmis expres lui Răzvan Dimoftache că este bine să îşi însuşească apărarea formulată de Vasile Balaican, în sensul că banii daţi acestuia din urmă au reprezentat un împrumut, şi nu preţul traficării influenţei", se arată în comunicat. 

Inculpatului Adrian Avram i s-a atras atenţia că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin pe perioada controlului judiciar, aceasta se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive, relatează Agerpres.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Comentarii

Pentru a vedea sau a publica comentarii, te rugăm să te autentifici în Facebook.
 
 
 
 
 
x close