Avocat celebru, reținut pentru o evaziune de 1,5 milioane de euro

Florin-Cătălin Ivan, avocat în cadrul Baroului Bucureşti, a fost reţinut pentru evaziune de 1,5 milioane euro. Acesta este acuzat că  nu a înregistrat în contabilitatea a două firme pe care le reprezenta operaţiunile comerciale derulate şi nu a declarat toate veniturile obţinute.

Anchetatorii au pus sechestru pe conturile bancare ale acestuia şi pe cinci case.

"În perioada 2010 - 2011, în calitate de reprezentant a două societăţi comerciale cu sediul social în municipiul Bucureşti, inculpatul nu a înregistrat în contabilitatea acestora operaţiunile comerciale derulate şi nu a declarat în totalitate veniturile obţinute, modalitate prin care s-a sustras de la plata taxelor şi impozitelor datorate bugetului de stat. Astfel, acesta a cauzat un prejudiciu în valoare de aprox. 1.500.000 de euro, reprezentând T.V.A. şi impozit pe profit", arată procurorii, într-un comunicat de presă.

Potrivit comunicatului, în cursul zilei de joi au fost făcute șase percheziții care au vizat imobilele deţinute de Florin-Cătălin Ivan în Bucureşti, Voluntari şi Buzău, în vederea ridicării de documente financiar - contabile, dispunând sechestru pe conturile bancare ale avocatului și pe cinci imobile deținute de acesta.

Avocatul Florin-Cătălin Ivan va fi prezentat Curții de Apel București, iar magistrații vor decide dacă dispun arestarea acestuia pentru 30 de zile.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel