Avion norvegian interceptat de un mig rusesc la graniță

Rusia a trimis marți un avion militar MiG-31 să intercepteze un avion de patrulare norvegian care zbura de-a lungul frontierei cu Rusia, deasupra Mării Barents, a anunțat Ministerul Apărării de la Moscova, citat de agențiile de presă ruse, potrivit Reuters.

Ministerul citat a menționat că forțele aeriene ruse au identificat avionul norvegian ca fiind un model antisubmarin P-3 Orion și că acesta și-a închis transponderul în timpul zborului.

Referitor la acest incident, armata norvegiană a declarat că avionul Orion zbura în spațiul internațional de deasupra Mării Barents și că este normal ca avioanele militare să aibă transponderele închise.

De asemenea, autoritățile militare de la Oslo au precizat că avioane militare norvegiene zboară în zona respectivă de 'câteva ori pe săptămână'.

Anterior, în cursul zilei de marți, un avion rus Su-27 a interceptat un bombardier american B-52 deasupra Mării Baltice, în apropierea graniței cu Rusia, relatează Agerpres.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel