Avion invizibil, operațional pentru portavioane

Forţele navale ale SUA au anunţat că versiunea aeronavală a avionului 'invizibil' F-35 a devenit operaţională pe portavioanele americane, transmite AFP.

Statele Unite ale Americii au anunțat că versiunea F 35 pentru aterizare și decolare de pe un portavion a devenit operațională. "F-35 este operaţional, pregătit pentru luptă şi pregătit pentru victorie", a declarat comandantul US Navy, viceamiralul DeWolfe Miller. "Adăugăm un extraordinar sistem de armament arsenalului grupurilor noastre aeronavale, care ne va întări considerabil forţele armate", a subliniat viceamiralul.

Programul F-35 a fost lansat la începutul anilor 1990 și este cel mai scump din istoria militară a SUA, cu un cost total pentru Pentagon estimat la aproape 400 miliarde de dolari, pentru fabricarea a aproape 2.500 de aparate. Cu tot cu mentenanţa, costul total este evaluat la 1.500 miliarde de dolari pe toată durata de viaţă a programului, până în 2070.

Versiuni în funcție de nevoi

În diversele sale versiuni, F-35 este desfăşurat de US Air Force (varianta F-35A), corpul puşcaşilor marini (F-35B, cu decolare scurtă şi aterizare verticală), US Navy (F-35C, cu aripi pliabile), aviaţia militară israeliană, forţele aeriene italiene şi Royal Air Force britanică, a indicat producătorul american Lockheed Martin.

Aparatul este lăudat pentru tehnologia care îl face nedetectabil de radare, pentru viteza supersonică, agilitate şi diverse captatoare care îi oferă pilotului un acces fără precedent la o gamă largă de informaţii.

Armata americană a utilizat pentru prima dată aparatul F-35 (în versiunea F-35B) în luptă în septembrie 2018, pentru a bombarda ţinte talibane în Afganistan.

Vezi și: SUA livrează F35 Turciei, în ciuda tensiunilor

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel