Președintele ucrainean Petro Poroșenko a cerut luni ca Rusia "să răspundă" pentru doborârea zborului MH17 Malaysia Airlines deasupra estului separatist al Ucrainei în iulie 2014, soldată cu 298 de morți, relatează AFP, potrivit Agerpres.
"A fost o crimă flagrantă ce ar fi putut fi evitată dacă nu ar fi existat nicio agresiune rusă, echipament rusesc și militari ruși aduși de pe teritoriul rus", a scris Poroșenko pe pagina sa de Facebook. "Responsabilitatea noastră față de cei care au murit și generațiile viitoare este de a-l arăta pe agresorul terorist care va trebui să răspundă pentru toate crimele comise", a adăugat el.
Boeingul 777, care făcea legătura între Amsterdam și Kuala Lumpur, a fost doborât de o rachetă la 17 iulie 2014 deasupra estului Ucrainei, scenă atunci a unor lupte grele între forțele Kievului și separatiștii proruși.
Echipa comună de investigație (JIT), care include anchetatori din Belgia, Australia, Malaezia, Olanda și Ucraina, a concluzionat că aparatul a fost lovit de o rachetă de tip BUK adusă din Rusia și trasă dintr-o zonă controlată de rebelii proruși.
O sută de persoane se crede că au jucat un "rol activ" în tragedie, dar anchetatorii nu au făcut publice numele suspecților.
Autoritățile separatiste și Moscova resping orice responsabilitate și acuză armata ucraineană.
Cu toate că, pentru a treia comemorare a tragediei, autorii prezumtivi încă nu au fost arestați, autoritățile olandeze au promis la începutul lunii iulie că ei vor fi judecați în Olanda.
Poroșenko s-a declarat convins de "obiectivitatea și imparțialitatea" justiției olandeze.
Nicio comemorare oficială nu este programată luni la Kiev, dar o ceremonie la care au participat aproape 500 de persoane a avut loc la locul prăbușirii avionului, pe teritoriul controlat de rebeli.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu