Avertismentul unui medic în prima zi de școală. Cinci sfaturi pentru părinți

Tudor Ciuhodaru, medic primar urgențe, avertizează părinții încă din prima zi de școală. 

Conf. univ. dr. Tudor Ciuhodaru avertizează că începutul şcolii reprezintă intrarea în colectivitate şi un efort suplimentar, deloc de neglijat, atât din punct de vedere fizic cât şi psihic.

Iată cele cinci sfaturi pe care vi le dă medicul, încă din prima zi de școală: 

"1. toate regulile de igienă trebuie respectate întrucât în colectivităţile şcolare există un risc crescut de transmitere a numeroase boli infecto-contagioase, fie prin mâini murdare, tuse şi strănut, fie prin obiecte contaminate. Unghiile tăiate, spălatul mâinilor cu apă şi săpun cel puţin înainte de masă şi la utilizarea grupurilor sanitare, utilzarea batistei în cazul tusei sau strănutului sau a şerveţelelor de unică folosinţă (! nu a mânecilor) pentru ştergerea secreţiilor nazale sunt doar câteva măsuri ce previn transmisia microbilor.

2. luarea micului dejun e obligatorie iar ,,pacheţelul” cu alimente trebuie să fie neperisabil, adaptat caloric efortului, să poată fi consumat uşor, respectând regulile de igienă. Avertizaţi copii să nu consume alimente de tip fast-food de la magazinele de pe lângă şcoală din cele cu provenienţă incertă sau oferite de persoane necunoscute.

3. alegerea tipului de ghiozdan şi a rechizitelor are mare influenţă în prevenirea sau dezvoltarea patologiei osteorticulare ce poate merge de la durere pânâ la compresiunile plexului brahial şi deformărea coloanei vertebrale (lordoze, cifoscolioze).

4. Nu uitaţi să faceţi chiar dumneavoastră un sumar triaj sumar epidemiologic. Dacă are febră, secreţii nazale abundente, dureri faringiene, tuse, diaree, erupţii cutanate sau mucoase, consultaţi medicul de familie înainte de a-l aduce în colectivitate.

5. Nu uitaţi să avertizaţi profesorii asupra eventualelor probleme medicale (alergii, probleme cardiace, oftalmolgice) precum şi a soluţiilor terapeutice de urgenţă". 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel