Averea Reginei Elisabeta. Cât de bogată este și de unde provin banii

Regina Elisabeta a II-a
Regina Elisabeta a II-a

Prințul Harry și Prințul William sunt încă întreținuți de bunica lor. Averea Reginei este mare, dar nu sufiecient încât să o plaseze în top.

Regina Elisabeta a-II-a a Marii Britanii se numără printre cele mai bogate femei din lume. Un articol recent al Forbes arată că averea suveranei se ridică la aproximativ 500 de milioane de dolari.

Deși suma este urișă, Regina nu se află în topul celor mai bogași oameni ai lumii, dar cu toate astea, Majestatea Sa se bucură de un stil de viață la care mulți doar visează și de tot confortul, alături de întreaga familie. Totuși, averea estimată o face pe Regină cea mai bogată persoană din Marea Britanie, cu o valoare netă de 25 miliarde de dolari. La această sumă contribuie și fiul Reginei, Prințul Charles.

Tot cei de la Forbes susțin că aproape 150 de milioane de dolari din averea Reginei sunt moșteniți de la mama ei, însă suverana are și alte surse de venit.

Dar de unde provin banii reginei? 


Finanțele monarhiei britanice nu sunt publice, însă jurnaliștii Forbes au încercat să afle de unde provin banii Reginei. Aceasta deține mai multe proprietăți, cea mai mare fiind Palatul Buckingham, căreia i se adaugă Balmoral Estate în Scoția și domeniul Sandringham Estate. Cel din urmă fiind moștenit de la tatăl ei și are o valoare estimată la aproximativ 175 milioane de dolari.

Averea monarhiei britanice este mult mai mare. Multe dintre bunurile Reginei nu sunt proprietatea Familiei Regale, ci fac parte din două fonduri separate, ce reprezintă afaceri cu imobiliare. Este vorba de aproape 18 miliarde de dolari de la Crown Estate și 27 de milioane de dolari din fondul imobiliar Ducatul din Lancaster, care datează din anul 1265. Regina încasează un venit anual numai din imobilele deținute de Crown Estate de aproape 1 miliard de dolari, potrivit informațiilor Forbes.

În același timp, portofoliul personal de investiții al reginei include și colecția de bijuterii și lucrări de artă de o valoare inestimabilă.

Prințul William și Prințul Harry, întreținuți de Regina Elisabeta

 

În ceea ce-l privește pe prințul Charles,  fiul cel mai mare al reginei Elisabeta, acesta nu este la fel de bogat ca și mama sa. Prințul de Wales, în vârstă de 70 de ani, își câștigă veniturile anuale din Ducatul din Cornwall, care administrează un trust imobiliar și obține 450 milioane dolari în active comerciale din Regatul Unit.

Produsele din Cornwall acoperă atât cheltuielile anuale ale prințului Charles, cât și ale celor doi fii și ale familiilor sale: Prințul William, Ducesa de Cambridge și cei trei copii ai lor, dar și prințul Harry, împreună cu soția lui, Meghan Markle, și copilul lor, Archie.

În 2018, familiile lui William și Harry au avut cheltuieli personale de 6,1 milioane de dolari, deși situațiile financiare oficiale ale casei regale britanice nu detaliază în ce au constat aceste cheltuieli.

„Anul trecut, am apreciat stimularea economiei Regatului Unit de la nunta regală a lui Harry și Meghan din Windsor, la aproape 1,5 miliarde de dolari", a declarat Haigh, directorul general al Brand Finance, pentru Forbes. În ultimul său raport privind monarhia din 2017, Brand Finance a estimat că familia este responsabilă pentru turismul anual de peste 700 milioane de dolari.

Regina Elisabeta a-II-a a Angliei s-a născut pe 21 aprilie 1926 la Londra şi a fost încoronată pe 6 februarie 1953. Elisabeta a devenit moştenitoarea tronului britanic şi a primit titlul de Alteţa Sa Regală Prinţesa Elisabeta, după ce tatăl său, George al VI-lea, a murit în 1952. 

Te-ar putea interesa







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.23