Urmărește emisiunea live


Averea Regelui Charles al III-lea, mult mai mare față de cea a mamei sale, Regina Elisabeta a II-a

Averea Regelui Charles al III-lea, mult mai mare față de cea a mamei sale, Regina Elisabeta a II-a / Foto: Facebook The Royal Family
Averea Regelui Charles al III-lea, mult mai mare față de cea a mamei sale, Regina Elisabeta a II-a / Foto: Facebook The Royal Family

Averea lui Charles al III-lea o va depăși pe cea a Reginei Elisabeta a II-a.

Charles al III-lea, care va fi încoronat în data de 6 mai, are de o avere considerabilă, adăugând la moştenirea sa o parte din activele pe care le-a fructificat în calitate de prinţ, informează AFP. După ce a intrat în posesia moştenirii de la mama sa, Regina Elisabeta a II-a, evaluată la 360 milioane de lire sterline, averea lui Regelui Charles al III-lea se va ridica la 600 de milioane de lire sterline, estimează cotidianul The Times, potrivit Agerpres.

Divorțul de Diana l-a costat 17 milioane de lire sterline în 1996



Potrivit unui apropiat al Familiei Regale citat de cotidianul The Times, fostul Prinţ de Wales a urmat o politică ambiţioasă de investiţii pentru a-şi reface averea după divorţul de Diana. Separarea de Diana l-a costat 17 milioane de lire sterline în 1996, însă Charles nu pleacă de la zero şi poate conta pe resursele Ducatului de Cornwall, de care beneficiază încă de la urcarea pe tron a mamei sale, în 1952, şi până la decesul acesteia din urmă, în 2022.

Acest patrimoniu a fost pus la punct în secolul XIV în ideea de a da o independenţă financiare moştenitorului regal. Concret, acesta din urmă nu deţine activele Ducatului de Cornwall, dar primeşte profiturile generate până la urcarea pe tron.

Pe lângă 260 de ferme, Ducatul de Cornwall deţine 52.450 de hectare de teren şi închiriază proprietăţi comerciale cu o valoare de 345 de milioane de lire sterline. Viitorul rege face turul fermelor pe care le închiriază celor care exploatează aceste ferme şi îi îndeamnă să folosească metode de agricultură durabilă. Charles a construit chiar şi un sat, Poundbury, în apropiere de Dorchester, unde şi-a pus în practică preferinţele sale în materie de arhitectură.

După urcarea pe tron a lui Charles, veniturile îi vor reveni fiului său William



Sub conducerea lui Charles, patrimoniul Ducatului de Cornwall a crescut şi, potrivit celui mai recent raport anual, regrupează active cu o valoare de peste un miliard de lire sterline. În aceste condiţii, veniturile vărsate prinţului Charles s-au ridicat la 23 de milioane de lire sterline, adică o creştere de peste 40% de-a lungul ultimilor 15 ani.

Odată cu urcarea pe tron a lui Charles, aceste venituri vor reveni fiului său William.

Graţie unei vechi tradiţii care datează de mai multe secole şi care a fost confirmată în anii 1990 pentru a evita disoluţia patrimoniului regal, Charles "nu va plăti niciun impozit pe moştenire", a precizat pentru AFP Geoff Kertesz, un avocat din Londra specializat pe patrimoniu.

Testamentul Reginei Elisabeta a II-a nu a fost făcut public



Testamentul Reginei Elisabeta a II-a nu a fost făcut public, ceea ce este un alt privilegiu al suveranului.

Cu toate acestea, castelul de la Balmoral, unde familia regală şi petrece vara, precum şi cel de la Sandringham, fac parte din proprietăţile moştenite de Charles, spre deosebire de castelele Buckingham sau Windsor, locuinţele istorice ale familiei regale, care aparţin statului.

Un alt simbol al monarhiei britanice: bijuteriile coroanei sunt de asemenea proprietatea naţiunii, şi deci nu sunt incluse în calcul Familei Regale, în condiţiile în care doar valoarea lor se ridică la mai multe miliarde de lire.

În schimb, statul plăteşte suveranului un aşa-numit "sovereign grant": o alocaţie pentru suveran regrupând un sfert din veniturile "Crown Estate", un vast fond care cuprinde numeroase active imobiliare. Restul revine Trezoreriei britanice. Pentru exerciţiul 2021-2022, alocaţia regală s-a ridicat la 86,4 milioane de lire sterline.

Ducatul de Lancaster, controlat de suveran



În sfârşit un al treilea fond vine să completeze averea regală: Ducatul de Lancaster, controlat de suveran, care în 2022 i-a adus Reginei Elizabeta suma de 24 de milioane de lire sterline.

Într-o serie de articole cotidianul The Guardian a încercat să evalueze averea regală, optând să includă şi bunurile Ducatului de Lancaster, care din punct de vedere legal sunt controlate de stat dar ale cărui beneficii revin suveranului. Cotidianul a inclus şi vehiculele de lux, care tehnic sunt deţinute de stat dar sunt utilizate de familia regală. La acestea, The Guardian a adăugat şi operele de artă, precum un tablou de Claude Monet cumpărat pentru 2.000 de lire sterline de Elizabeth II, după cel de al doilea război mondial, şi care acum este evaluat la 20 de milioane de lire sterline. Rezultatul ar fi că averea lui Charles s-ar ridica la 1,8 miliarde de lire sterline. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel