Autoturism lovit de tren, între Vaslui și Galați. O persoană, grav rănită

Ema Apostu / 02 noi 2019 / 11:13 Salveaza PDF Comentarii
Accident
Accident

Un autoturism a fost lovit de un tren pe o cale ferată aflată la limita dintre judeţele Vaslui şi Galaţi.

Un autoturism a fost lovit de un tren pe o cale ferată aflată la limita dintre judeţele Vaslui şi Galaţi, o persoană fiind grav rănită în urma accidentului, au informat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vaslui. Potrivit purtătorului de cuvânt al instituţiei, Marius Stanciu, o persoană care se afla în autoturism a rămas încarcerată, iar pompierii au intervenit pentru salvarea acesteia.

"Detaşamentul de Pompieri Bârlad a intervenit cu o autospecială de descarcerare la limita dintre judeţele Vaslui şi Galaţi, la un accident feroviar, un autoturism fiind lovit în plin de un tren, la trecerea de nivel peste calea ferată care desparte localităţile Griviţa şi Bălăbăneşti. În autoturism se afla o persoană încarcerată, în stare de inconştienţă. La locul intervenţiei a aterizat un elicopter SMURD Galaţi care va prelua victima accidentului feroviar. Ulterior de la Detaşamentul Bârlad au mai plecat un autocamion şi un echipaj pentru a ajuta la eliberarea căii ferate de resturile autoturismului. Trenul încă este blocat", a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Vaslui, potrivit Agerpres.

Trenul transporta pasageri pe ruta Galaţi - Bârlad, niciunul dintre pasageri şi nici conductorul neavând de suferit. Poliţiştii efectuează cercetări la faţa locului pentru a stabili în ce împrejurări s-a produs accidentul.

Te-ar putea interesa







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.27