Urmărește emisiunea live


Autostrada Sibiu-Orăștie trebuie demolată! Concluzia apare într-un document al CNADNR

O parte din autostrada Sibiu-Orăştie trebuie demolată şi reconstruită. Concluzia apare într-un document al Companiei Naționale de Drumuri și Autostrăzi, intrat în posesia celor de la România Liberă.

Echipele de control ale CNADNR au verificat tronsonul Cunţa-Sălişte al autostrăzii, cel care este deja închis circulaţiei, pentru reparaţii. Inspectorii au descoperit că la opt metri sub asfalt sunt infiltraţii de apă.

Deşi CNADNR a dat asigurări în permanență că Autostrada Sibiu-Orăştie are doar nişte ”fisuri superficiale” în zona kilometrului 60 de pe lotul 3, problemele proiectului sunt grave.

Un document al companiei indică faptul că nu este vorba de fisuri de suprafaţă, ci de probleme care necesită demolarea integrală a lucrărilor.

”Cu ajutorul unui excavator având cupa de 1,3 metri cubi s-a constatat că infiltările de apă sunt la o adâncime între 8 şi 10 metri faţă de cota roşie (linia autostrăzii într-un plan vertical – n. red.)", arată o notă de constatare semnată de angajaţi ai CNADNR, respectiv Călinescu Doru, director de calitate, Nicula Dan, inginer al Direcţiei regionale Braşov, şi Mihai Gheorghe, şeful serviciului autostrăzi al aceleiaşi direcţii.

[citeste si]

Singura soluţie care apare în nota de constatare este închiderea traficului, demolarea completă a autostrăzii în zona respectivă și reconstruirea ei.

Remedierea problemelor întâmpinate în zona kilometrului 60 pe autostrada Sibiu-Orăştie necesită demolarea completă a căilor de circulaţie.

Documentul arată şi cauza existenţei apei într-o zonă unde terenul format din argilă ar fi trebuit să fie uscat: ”Constructorul a făcut o analiză a modului de lucru atât al drenurilor longitudinale, cât şi a măştilor drenante şi a constatat faptul că drenurile nu lucrează între ele, fiind necesară verificarea şi eventuala rectificare a acestora pentru funcţionalitate longitudinală”.

Soluția CNADNR pentru rezolvarea aceste probleme este următoarea, potrivit notei de constatare: ”Este necesară demolarea completă a căilor de circulaţie, atât a căii I,  cât şi a căii II”.

În plus, au fost găsite fisuri ale balastului stabilizat care traversează calea I şi avansează şi pe calea II.

Valoarea contractului pentru lotul 3 din Sibiu-Orăştie este de 604,79 milioane lei, fără TVA.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel