Autorul fotografiilor cu ducesa de Cambridge topless va fi arestat

kate
kate

Fotografiile cu ducesa de Cambridge topless pe marginea unei piscine dintr-o vilă privată din sudul Franței, nu numai că au făcut înconjurul lumii la jumătatea lunii septembrie, dar i-au rușinat și înfuriat, totodată, pe membrii casei regale britanice. Potrivit Daily Mail, autorul fotografiilor incriminate de către prinţul William şi soţia lui, urmează să fie arestat de poliția franceză.  

Cel care a realizat, în luna septembrie, fotografiile cu ducesa Catherine la Chateau d'Autet, în Provence, unde cuplul princiar britanic se afla pentru câteva zile de vacanţă, a fost identificat, numele său fiind transmis detectivilor francezi, responsabili cu investigarea cazului.

Acele instantanee care o surprind pe Kate Middleton topless, într-o reşedinţă privată deţinută de un nepot al reginei britanice, vicontele Linley, publicate mai întâi în revista franceză Closer, dar apoi preluate de presa din nenumărate țări, i-a rușinat și înfuriat pe toți membrii familiei regale britanice.

Prinţul William a cerut arestarea acelui fotograf - o măsură perfect realizabilă din punct de vedere tehnic, graţie legilor franceze din domeniul protejării vieţii private, care sunt foarte stricte.

Astfel, poliţia judiciară franceză, desemnată să investigheze cazul după emiterea unui ordin judecătoresc de către Tribunalul din Paris, are posibilitatea de a aresta persoana care este acuzată că a atentat la intimitatea altei persoane. Fotograful care a realizat acele instantanee riscă, dacă va fi găsit vinovat, să fie condamnat  la un an de închisoare şi nevoit să plătească daune de 36.000 de lire sterline (44.800 de euro).

Editorul-şef al revistei Closer, Laurence Pieau, a angajat un fotograf care lucrează pe cont propriu, pentru a urmări cuplul princiar britanic pe durata vacanţei acestuia la Chateau d'Autet, însă ea a refuzat să ofere anchetatorilor numele acelui paparazzo. După ce justiția franceză a acceptat, la mijlocul lunii septembrie, cererea formulată de prinţul William şi de soţia lui, Catherine, de interzicere a oricărei noi difuzări a imaginilor respective, revista Closer a predat cuplului princiar britanic clişeele originale ale fotografiilor.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel