Autorizaţii de taxi pe bandă rulantă în PMB, acuză Asociaţia Transportatorilor

Taxi
Taxi

Asociaţia Profesională a Transportatorilor în Regim de Taxi şi Închiriere acuză Direcţia de Transporturi din cadrul Primăriei Generale a Municipiului Bucureşti (DTPGMB) de nemumărate nereguli în eliberarea autorizaţiilor de taximetrie pentru Capitală.

Vă prezentăm mai jos comunicatul prin care transportatorii atrag atenţai cu privire la neregulile din DTPGMB

„In Directia Transporturi Drumuri si Sistematizarea Circulatiei se petrec lucruri foarte grave nedemne de statutul pe care il are si care aduc grave prejudicii statului de drept

In primul rand va comunicam faptul ca vizarea autorizatiilor taxi care au expirat la data de 28.02.2010, s-a facut fara a se respecta prevederile legale in vigoare, respectiv Legea 38/2003, HCGMB 178/2008 si ordinul Presedintelui Autoritatii Nationale de Reglementare pentru serviciile Comunitare de Utilitati Publice nr.207/29.10.2007.

Tinem sa va anuntam pe aceasta cale ca Directia de Transporturi condusa de catre D-nul Director Executiv Ion Dedu si D-nul Director Executiv Adjunct Valentin Dobre , nu numai ca nu a respectat legislatia in vigoare dar a si incalcat-o in nenumarate randuri iar angajatii subordonati dinsului chiar au abuzat de functia lor si au eliberat autorizatii taxi catre transportatori noi infiintati ce nu au fost rezultati in urma unor divizari sau fuzionari,catre transportatori ce sau inregistrat la registrul comertului in 2010 , catre transportatori ce se afla in procedura de reorganizare judiciara sau care inregistreaza datorii la bugetul de stat si local, au transferat autorizatii rezultate in urma unor divizari ce au fost facute ulterior datei de 28.02.2010, divizari ce nu puteau face obiectul transferurilor de autorizatii deoarece autorizatiile nu erau inca prelungite acestea fiind eliberate ulterior datei de 31.09.2010 cu o data anterioara respectiv 01.03.2010 data tiparita pe autorizatiile taxi ca data a eliberarii, un fals ce nu a fost facut decat sa acopere aceste divizari ulterioare.

De asemenea prelungirea autorizatiilor taxi s-a facut fara a avea la baza o Hotarare a Consiliului General al Municipiului Bucuresti,hotarare ce era necesara deoarece hotararea in vigoare respectiv HCGMB.178/2008 stabilea nivelul taxelor aferente serviciului de taxi precum si a redeventei doar pana la 28.02.2010, din aceasta cauza ,transportatorii au ce au platit taxe ulterior datei de 28.02.2010 le-au platit fara ca sa existe o baza legala deci P.M.B-ul a incasat banii ilegal.Mai grav decat atat Directia Transporturi a pus in practica un proiect de modificare a HCGMB.178/2008, PROIET CE A FOST RESPINS si AMANAT DE 3 ORI PANA IN PREZENT,acesta nefiind adoptat nici in ziua de azi, tocmai din cauza faptului ca consilierii si-au dat seama ca acea hotarare stabilea taxe si impozite aferente perioadei 2010-2015 si nu a fost discutat in comisii sau cu toate asociatiile profesionale.

Mentionam ca toate aceste fapte incalca Codul Penal, Legea 38/2003 cu modificarile si complectarile ulterioare, H.C.G.M.B.178/2008 precum si ordinul Presedintelui Autoritatii Nationale de Reglementare pentru serviciile Comunitare de Utilitati Publice nr.207/29.10.2007.

Toate aceste lucruri ne fac sa credem ca Directorii acestei Directii de transport din cadrul P.M.B faciliteaza o parte a transportatorilor in defavoarea altora, discriminandu-i pe cei neajutorati si fara influenta in favoarea celorlati. Tinand cont lista autorizatiilor taxi nu a mai fost actualizata din 2008 pe situ-l P.M.B,cu toate ca HCGMB 178/2008 obliga Directia Transporturi sa o actualizeze lunar si sa o afiseze atat la sediul PMB cat si pe site-ul institutiei , nu au facut-o tocmai ca sa acopere manevrele si cardasiile facute in defavoarea transportatorilor ce nu au primit nici azi aceste autorizatii ,mai mult decat atat fortandu-i pe acestia sa ia calea anevoioasa a instantelor in timp ce,,Baietii destepti’’ tepuiesc statul si ocolesc legile in vigoare.

Proba afirmatiilor facute pana acum o vom atasa prezentei si anume autorizatii taxi inexistente au fost cesionate din firmele cu datorii imense la bugetul de stat si local sau mai rau firme ce se aflau deja in insolventa sau faliment ,catre firme ce apartin asa zisei ,,bresle a taximetristilor’’nimeni alcineva decat persoane din anturajul lui Vasile Stefanescu si al ,,Camerei Taximetristilor’’

Culmea este ca aceste firme, si aici ma refer la ,,rodell’’ si,, perfect taxi’’au mai fost vandute in urma cu 3 ani iar acum revin inapoi la cel ce le-a vandut initial far datorii ,spalate si curate ,dar cu niste autorizatii ce nu sunt valabile din punct de vedere legal, mai mult decat atat autorizatii ce nu puteau fii distribuite decat in cadrul unei proceduri de atribuire prin licitatie.

Exemplu pe care il dam este urmatorul:

Prin decizia Primarului General al P.M.B nr.1557/16.11.2010 se retrage autorizatia de transport nr.2735 apartinand lui SC.GENI OIL SRL., automat odata cu aceasta toate autorizatiile taxi devin nule conform legii 38/2003 cu modificarile si complectarile ulterioare.Aceste autorizatii nule ulterior respectiv la data de16.02.2011 D.G.I.S.P din P.M.B instiinteaza pe SC.RODELL AUTO COMPANY SRL.ce documente mai trebuiesc a fii depuse pentru complectarea dosarului in vederea eliberarii autorizatiilor taxi si a contractului de delegare de gestiune.

Pai ce autorizatii si ce contract daca acele autorizatii au fost retrase prin decizia primarului?

Iata textul de lege:

"Art. 56. Legea 265/2007 de modificare si complectare a legii 38/2003

(1) Pe langa sanctiunile prevazute la art. 55 se dispun si masuri administrative, ca sanctiuni complementare, privind retinerea, suspendarea, retragerea sau anularea, dupa caz, a unor autorizatii, copii conforme, atestate profesionale sau contracte.

(5) Retragerea autorizatiei taxi sau a oricarei copii conforme a autorizatiei de transport, precum si a ecusoanelor aferente este aplicabila in urmatoarele cazuri:

a) odata cu retragerea autorizatiei de transport;

Asociatia noastra nu mai poate sta cu bratele in san si sa priveasca cum statul de drept este inlocuit de statul mafiot si corupt, iar oamenii corecti si onesti sa fie batjocoriti tocmai de aceia ce sant platiti din banii lor sa le reprezinte interesele.In acest solicitam ca toti cei ce se fac vinovati de aceste incalcari ale legii sa fie demisi si inlocuiti, binenteles cu sesizarea organelor in drept sa cerceteze si sa pedepseasca pe cei vinovatii .

Solicitam ca Presa, Mass-media, Procuratura , Dna-ul si Guvernul Romaniei sa luati act de cele semnalate de catre noi si sa luati cat mai urgent masurile ce se impun si impreuna cu noi sa curatam institutia de cei ce o fac de rusine.

Din partea noastra va asiguram ca vom venii in sprijinul Dvs. cu probe, martori si inscrisuri care dovedesc cele prezentate“

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel