Autorităţile cer împuşcarea ursului care vine în Miercurea Ciuc şi în zonele limitrofe

Foto cu caracter ilustrativ
Foto cu caracter ilustrativ

Autoritățile din Harghita cer împușcarea unui urs. 

Autorităţile din Miercurea Ciuc vor solicita aprobare pentru împuşcarea ursului care, în ultimele zile, a venit în municipiu şi zonele limitrofe, scrie Agerpres. 

"Municipalitatea, prin Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă, se va adresa Ministerului Mediului şi va propune o intervenţie legată de ursul care se perindă în ultima vreme pe raza noastră teritorială. (...) Extragere o să spunem noi, ministerul va decide", a declarat luni, într-o conferinţă de presă, primarul din Miercurea Ciuc, Raduly Robert Kalman.

Până unde a ajuns ursul 



Acesta a precizat că, potrivit specialiştilor, este vorba despre acelaşi urs a cărui prezenţă a fost semnalată, la sfârşitul săptămânii în curtea Spitalului Judeţean de Urgenţă din municipiu şi în localitatea Cioboteni, de lângă Miercurea Ciuc.

"E un urs care în aceste zile îşi face zilele pe şaua de la Şumuleu (n.r.- dealul Şumuleu, de lângă Miercurea Ciuc)", a mai spus Raduly.

Jandarmii harghiteni au intervenit, sâmbătă seara, pentru alungarea unui urs din curtea Spitalului Judeţean de Urgenţă Miercurea Ciuc, după care s-a semnalat prezenţa unui urs la Cioboteni, acesta fiind îndepărtat de către săteni până la sosirea echipajului de jandarmi în zonă.

De asemenea, în ultima perioadă a mai fost semnalată prezenţa unui urs şi în preajma pârtiei de schi de lângă municipiul Miercurea Ciuc.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel