Austria si Germania, dispariție bancnotă euro. Banca Europeană, decizie

Banca Centrală a făcut acest anunț încă din 2016, iar acum s-a luat decizia.

Zilele bancnotei de 500 de euro se apropie de final, vineri Germania şi Austria devenind ultimele ţări din zona euro care nu mai emit aceste bancnote cu cea mai ridicată valoare, de teamă că acestea ar putea fi folosite de evazionişti, criminali şi chiar terorişti.

Banca Centrală Europeană a anunţat în 2016 că va înceta să mai emită noi bancnote de 500 de euro, la acea dată estimând că acest lucru ar urma să se întâmple la finele anului 2018, din cauza "îngrijorărilor că aceste bancnote ar putea facilita activităţile ilicite". Bancnotele aflate în circulaţie rămân legale şi pot fi utilizate pentru a face plăţi.

Banca Centrală a Germaniei (Bundesbank) a precizat joi că în această săptămână nu s-au înregistrat solicitări masive pentru bancnota 500 euro, iar cererea a fost stabilă de la începutul anului. Şi Banca Centrală a Austriei va opri vineri furnizarea bancnotelor de 500 de euro. În 26 ianuarie, 17 dintre cele 19 ţări membre ale zonei euro au încetat să mai emită bancnote de 500 de euro.

52 de milioane de bancnote de 500 de euro în circulaţie

Potrivit estimărilor BCE, în prezent sunt aproximativ 52 de milioane de bancnote de 500 de euro în circulaţie, ceea ce reprezintă 20% din valoarea totală a bancnotelor euro. În septembrie, Banca Centrală Europeană a prezentat noile bancnote de 100 şi de 200 de euro, mai greu de falsificat. Acestea vor intra în circulaţie din 28 mai 2019 iar vechile bancnote vor fi retrase gradual din circulaţie, a anunţat BCE.

BCE este responsabilă de emiterea de monede şi bancnote pentru cele 19 state membre ale zonei euro. Producerea de monede şi bancnote revine băncilor centrale naţionale.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel