Austria interzice accesul persoanelor nevaccinate în cafenele, pe fondul creșterii infectărilor

Austria interzice accesul în cafenele, restaurante și saloanele de coafură celor care nu sunt complet vaccinați împotriva COVID-19, în timp ce infecțiile se apropie de recordul stabilit în urmă cu un an.

Aproximativ 64% din populația Austriei este complet vaccinată împotriva COVID-19, în conformitate cu media Uniunii Europene, dar este una dintre cele mai scăzute rate din Europa de Vest, potrivit Reuters.

Mulți austrieci sunt sceptici cu privire la vaccinuri, la fel ca și Partidul Libertății, de extremă dreapta, al treilea partid ca mărime din parlament.

Noile infecții zilnice au crescut vertiginos și vineri au ajuns la 9.388, aproape de recordul de 9.586 stabilit în urmă cu un an, când a fost introdusă a doua din cele trei lockdown-uri naționale.

„Gradul de ocupare a paturilor de terapie intensivă crește mult mai repede decât ne așteptam", a declarat cancelarul Alexander Schallenberg într-o conferință de presă privind noile măsuri care intră în vigoare luni.

Printre acestea se numără interzicerea accesului persoanelor nevaccinate în hoteluri și la evenimente cu mai mult de 25 de persoane.

Va exista o perioadă de tranziție de patru săptămâni în care o primă vaccinare plus un test PCR va permite accesul în locurile în care va fi interzisă intrarea celor nevaccinați. După aceea, doar cei complet vaccinați și cei care s-au recuperat recent după boală vor fi lăsați să intre.

Anunțul guvernului condus de conservatori vine la o zi după o măsură similară luată de orașul Viena, condus de social-democrați, care are cea mai mică rată de infecție dintre cele nouă provincii austriece, dar cel mai mare procent de paturi de terapie intensivă ocupate de pacienți COVID-19, respectiv 20%, informează Mediafax.

Arafat: Nu pot spune că anul 2022 este anul în care România va reveni la normalitate

Raed Arafat e sceptic în privința momentului în care România iese din pandemie: „În acest moment, nu pot spune că anul 2022 este anul în care România va reveni la normalitate”.

Raed Arafat a fost întrebat, vineri, cum vede anul 2022, în contextul unui material apărut la Reuters, potrivit căruia experții în sănătate se așteaptă ca primele țări care vor ieși din pandemie să aibă o combinație între rate mari de vaccinare și imunitate naturală, precum SUA, Marea Britanie, Portugalia și India.

„Voi folosi ceea ce au spus colegii noștri din Germania despre valul pe care îl au acum, că o să fie pandemia persoanelor nevaccinate. În lipsa unui tratament specific - care până acum arată că efectul lui este cam de 50% reducere a șansei ca o persoană să ajungă terapie intensivă, deci nu este o protecție sută la sută - rămâne vaccinarea soluția optimă. Statele care au rata de vaccinare mare vor putea să intre în normalitate mult mai repede decât statele care au rata de vaccinare mai mică. Depinde de noi toți acest efort”, a răspuns șeful DSU.

Dacă nevaccinații se vor informa și vor căuta date de la medici despre vaccin, după care se vor vaccina și se va ajunge la o rată mare, „și noi vom putea zice că anul viitor poate să fie anul în care într-adevăr ne întoarcem la normalitate”.

„Dar, dar la acest moment nu putem afirma acest lucru”, declară Arafat.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel