Austria aplică o tactică total diferită față de România în lupta cu virusul: Relaxare pentru copii și adolescenți

Sursa foto: Pixabay
Sursa foto: Pixabay

Austria va relaxa restrcțiile în cazul copiilor şi adolescenţilor. Ce activități vor fi permise.

În pofida numărului în creştere a infectărilor, relaxarea restricţiilor va intra în vigoare de luni, a anunţat joi Ministerul Sănătăţii, relatează dpa, citată de Agerpres. Înainte însă, este nevoie de aprobarea Parlamentului.

"Aceste măsuri reprezintă o contribuţie importantă la bunăstarea tinerilor din Austria şi a sănătăţii mintale în timpul pandemiei", a anunţat ministerul, condus de Rudolf Anschober, într-un comunicat.

Ce activități vor fi permise

Etapele deschiderii sunt planificate pentru centrele de tineret, grupurile de cercetaşi şi cluburile sportive, a anunţat grupul Verzilor din Parlament, din care face parte şi ministrul Rudolf Anschober.

Tinerii cu vârste sub 18 ani vor putea practica sporturi în aer liber fără contact fizic, cu până la 10 participanţi. Alte activităţi în grupuri mici vor fi, de asemenea, permise în interior. Participanţii vor trebuie să se înregistreze şi să prezinte teste negative de COVID-19 pentru activităţi în interior.

În provincia Vorarlberg, Austria vrea să încerce paşi mai importanţi de relaxare a măsurilor începând de luni. În plus faţă de relaxarea măsurilor pentru copii şi tineri, în această zonă vor fi permise şi evenimente restrânse.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel