EXCLUSIV  AUKUS, ”efecte de CATACLISM”. Dungaciu: NATO va primi o LOVITURĂ semnificativă. Se întâmplă sub ochii noștri, cu consecințe

Dan Dungaciu Foto: Crișan Andreescu
Dan Dungaciu Foto: Crișan Andreescu

Analistul Dan Dungaciu a vorbit, în exclusivitate pentru DC NEWS, despre acordul făcut între Marea Britanie, Australia şi SUA privind submarinele nucleare, numit AUKUS, şi despre efectele acestuia în UE şi mai ales NATO. 

Întrebat ce crede despre acest acord şi despre efectele sale în Europa, Dan Dungaciu a tras un semnal de alarmă privind stabilitatea NATO. 

"Eu cred că efectele pot fi, strategic vorbind, în termeni de cataclism. Acest eveniment are implicaţii care ţin nu doar de blocul comunitar, ci chiar de formatele strategice militare din care şi România face parte. Nu ştiu în ce măsură UE va fi afectată, dar cu certitudine NATO va primi o lovitură, după părerea mea, foarte semnificativă. Nu înseamnă că se va desfiinţa NATO, dar în termeni de relevanţă, tot ce se întâmplă acum în Pacific arată o diminuare a NATO şi înlocuirea sa cu alte tipuri de formate, mai iuţi, mai adecvate, mai pregătite să facă faţă altor tipuri de provocări care nu mai sunt în spaţiul de acţiune nemijlocită al NATO, ci în Pacific. 

Pivotul către Asia se întâmplă sub ochii noştri, cu consecinţe politice, strategice şi geopolitice fără precedent. Dincolo de cele economice care nu trebuie ignorate", a declarat Dan Dungaciu la DC NEWS TV. 

Youtube video image

Liderii europeni, reacţie după ce Franţa a fost dată la o parte 

Ursula von der Leyen, preşedintele Comisiei Europene, intervine în scandalul generat de pactul de securitate încheiat între SUA, Australia şi Regatul Unit. 

"Unul dintre statele noastre membre a fost tratat într-un mod inacceptabil. (...) Vrem să ştim ce s-a întâmplat şi de ce", a declarat ea pentru jurnalista Christiane Amanpour, de la CNN. Ursula von der Leyen este prima lideră a unei instituţii europene care reacţionează la anunţarea acestui pact, numit AUKUS, care a dus la ruperea unui important contract de armament încheiat de Franţa cu Australia.

În sumă totală de 90 de miliarde de dolari australieni (56 de miliarde de euro), acesta prevedea furnizarea a 12 submarine cu propulsie diesel şi a fost adesea numit "contractul secolului", scrie Agerpres.

UE nu a fost nici consultată, nici informată înainte de anunţul parteneriatului strategic pentru regiunea indo-pacifică între Washington, Londra şi Canberra, a declarat vineri şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell.

Franţa şi-a rechemat ambasadorul din SUA 


Pentru a-şi transmite nemulţumirea, Franţa şi-a rechemat ambasadorul în SUA, un act fără precedent faţă de acest aliat istoric, precum şi pe cel din Australia, ţara aflată la originea crizei. De asemenea, Parisul a anulat o reuniune între ministrul francez al apărării, Florence Parly, şi omologul său britanic Ben Wallace.

Jean-Yves le Drian, şeful diplomaţiei franceze care va susţine un discurs de la tribuna ONU, le reproşează liderilor celor trei state semnatare ale pactului AUKUS că şi-au ascuns negocierile timp de luni de zile şi a denunţat "o ruptură majoră de încredere" între aliaţii din cadrul NATO.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel