€ 5.0919
|
$ 4.3707
|
Curs valutar: € 5.0919
|
$ 4.3707

Urmărește dezbaterea live

 

Augustin Zegrean, HUIDUIT după audierile de la Parchetul General. Declarații
Autor: Anca Murgoci

zegrean2_90051400_82663900
 

Augustin Zegrean a fost huiduit, miercuri, după audierile de la Parchetul General în dosarul "Erata".

"Nu mi se aduce nicio acuzație. Am fost martor în dosar. M-au întrebat dacă s-a modificat rezultatul alegerilor. Noi ce am primit de la BEC aia am dat mai departe", a zis Augustin Zegrean.

Preşedintele CCR a mai precizat că erata care a dus la invalidarea referendumului a fost întocmită în biroul său. "Nu a fost noaptea, ci dimineaţa. Era setată greşit ora calculatorului, se poate verifica acest lucru", a mai afirmat Zegrean.

Întrebat de ce crede că îi cer protestarii demisia, președintele CCR a spus: "Întrebați-i pe ei, nu pe mine. Când m-am dus în Parlament, strigau după mine orbul handicapat. Nu i-am adus eu cu mine".

Procurorii Parchetului General au redeschis un dosar în care investighează modul în care judecătorii Curții Constituționale au emis în anul 2012 o decizie privind organizarea referendumului pentru demiterea fostului președinte Traian Băsescu.

În dosarul "Erata" au fost audiați până acum Acsinte Gaspar, Aspazia Cojocaru, Horațius Dumbravă (membru al CSM), Toni Neacșu (fost judecător CSM) și judecătorul constituțional Tudorel Toader.

VEZI ȘI: Augustin Zegrean, la Parchetul General. A fost deranjat că un jurnalist i-a greșit numele

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Comentarii

Pentru a vedea sau a publica comentarii, te rugăm să te autentifici în Facebook.
 
 
 
 
 
SONDAJ DE OPINIE
Închide
Alegeri primar București 2025: Pe cine ați votat?
C. Drulă
D. Băluță
G. Burcea
C. Ciucu
A. Ciceală
L. Florea
Gh. Macovei
O. Crețu
M. Lasca
R. Lazăr
A. Alexandrescu
D. Trifu
Gh. Nețoiu
A. Negrotă
F. Titian
Trimite răspunsul
x close