EXCLUSIV  Augustin Zegrean, după decizia CCR pe declarațiile de avere: N-aș fi dat-o! Zeci de astfel de sesizări au fost respinse

Foto: Agerpres
Foto: Agerpres

Augustin Zegrean, fost președinte al Curții Constituționale, a explicat decizia de joi a CCR care a hotărât că declarațiile de avere și de interese nu trebuie să includă bunurile și veniturile soților și copiilor, dar nici să mai fie publice. 

Vedeți și - Declarațiile de avere și interese ale politicienilor, secretizate prin decizia CCR. Nu mai cuprind averile soților și copiilor

După ce Curtea Constituțională a oferit mai multe detalii despre decizia luată joi (vedeți aici detalii), l-am contactat pe Augustin Zegrean, fost președinte al Curții Constituționale, pentru a ne comenta subiectul și ce s-ar putea afla în spatele unei astfel de hotărâri.

”Eu nu aș fi dat o astfel de decizie / Țara arde și baba se piaptănă!”

”În primul rând, eu nu aș fi dat o astfel de decizie, pentru că au trecut mulți ani, 25 de ani de când se fac aceste declarații de avere și se publică. Și s-a intrat într-un echilibru. La început au fost mirări mari din partea oamenilor, că uite câți bani are respectivul, uite-o pe mătușa Tamara etc. 

Însă, acum, lucrurile erau așezate, de ce au trebuit să le zgâlțâie, din nou, nu știu. Nu cred că era momentul să se dea această decizie. Este pe proverbul acela că Țara arde și baba se piaptănă! Sunt alte preocupări, priorități acum. Decizia asta nu face decât să bulverseze, din nou, populația, care, și așa, este îngreunată de atâtea alegeri și campanii electorale. Am avut atâtea lucruri anul acesta, încât trebuie vreo 3 ani să digerezi care lucru e adevărat și care nu. Acum, s-a venit cu decizia asta peste noi. Suntem sortiți să le ducem pe toate, asta e!

”Întotdeauna au fost respinse astfel de sesizări...”

”Faptul că nu se vor mai publica, mie mi se pare corect, nu pentru justificarea lor neapărat, deși și justificarea cu secretul datelor personale contează. Până la urmă, averea este o chestie personală, modul cum ai dobândit-o nu e chiar personală. Nu știu de ce astăzi s-a dat decizia. Sigur că au avut sesizare de la cineva și au admis-o azi, dar pe tema asta au fost zeci de sesizări la Curtea Constituțională în acești 20 și ceva de ani și întotdeauna au fost respinse.

Acum s-a considerat că este neconstituțional, pentru că spun că au dreptul la viață privată judecătorii și nu numai ei. Toată lumea are dreptul la viață privată. Nu cred că asta îi încurcă la viața privată, că își declară averile. E vorba că declari doar cât ești în funcție. După ce ești de capul tău nu mai trebuie să declari nimic. Deci, câtă vreme ești pe bani publici, poate că este normal și ca cel care contribuie la banul public să știe unde ajung banii”, a declarat fostul președinte al CCR, Augustin Zegrean, pentru DC News.

Vezi și - ANI, reacție la decizia CCR pe declarațiile de avere

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News


Copyright 2025 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]
pixel