Augustin Lazăr: Procurorul general să fie numit la propunerea CSM

Augustin Lazăr este de părere că procurorul general ar trebui să fie numit la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii, într-o procedură asemănătoare cu numirea preşedintelui Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. 

În contextul punerii în discuţie a modificării legilor privind sistemul judiciar, procurorul general Augustin Lazăr a publicat joi, pe pagina de Facebook a Ministerului Public, punctul său de vedere în legătură cu procedura de numire a procurorului general. 

"Ministerul Public reiterează ca fiind obligatorie o procedură 'în oglindă' în ceea ce priveşte numirea în funcţie a preşedintelui Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi a procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Este necesar ca nu doar preşedintele Înaltei Curţi să fie numit la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii, ci şi procurorul general al României. Numai o asemenea procedură oferă garanţia respectării principiilor stabilităţii şi independenţei procurorului, precum şi a îndeplinirii rolului Ministerului Public de a reprezenta în activitatea judiciară interesele generale ale societăţii şi de a apăra ordinea de drept, precum şi drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor", declară Augustin Lazăr. 

În mesaj se mai arată că poziţia publică a lui Augustin Lazăr în legătură cu recentele iniţiative ale Guvernului privind modificarea legislaţiei penale dovedeşte o dată în plus necesitatea transferului către Consiliul Superior al Magistraturii a prerogativei de a face propunerea pentru funcţia de conducător al Ministerului Public. 

Procedura actuală prevede că procurorul general este numit de preşedintele României, la propunerea ministrului Justiţiei, cu avizul CSM. 

În schimb, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie este numit de preşedintele României, la propunerea CS, informează Agerpres.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel