Audieri Congres SUA - înregistrări Kovesi. Chirieac, întrebare fundamentală

Comisia Helsinki, alcătuită din reprezentanți ai Senatului și Camerei Reprezentanților din SUA, a organizat audieri privind procesul anticorupție din România. La trei zile distanță, au apărut înregistrările în care șefa DNA, Laura Codruța Kovesi, ar da ordine procurorilor din subordinea sa ''să ajungă la premier''.

Analistul politic Bogdan Chirieac se întreabă dacă nu cumva înregistrările au o legătură cu audierile de la Comisia Helsinki.  

"Audierile aveau loc săptămâna trecută. Eu mă întreb dacă nu au legătură cu aceste înregistrări. În SUA, lumea nu privea cu ochi buni abuzurile și excesele justiției din țara noastră. Este de prisos să spunem acest lucru, dar lumea chiar avea alt punct de vedere decât cel al propagandei oficiale", a spus Bogdan Chirieac, duminică, la Antena 3.

De precizat că DC News a fost singurul site care a scris despre audierile din Congresul SUA privind lupta anticorupție din România. Restul presei nu a observat subiectul, fiind prinsă cu scandalul Grindeanu - Dragnea.

"Lupta împotriva corupției în sine a fost coruptă"

În cadrul ședinței au fost citați MarK Gitenstein, fostul ambasador al SUA în România, din 2009 până în 2012, actualmente partener la firma de avocatură Mayer Brown, Heather Conley, director al programului Europa al Centrului pentru Studii Strategice și Internaționale, David Clark, consultant britanic în domeniul politicii externe, Philip Stephenson, președintele Freedom Capital.

Cei prezenţi au subliniat, în mod copleșitor, necesitatea continuării activității anticorupție în România și au făcut recomandări pentru consolidarea și îmbunătățirea acestor eforturi. 

Conley a caracterizat lupta împotriva corupției drept „o chestiune de securitate națională". Pe de altă parte, David Clark și-a exprimat îngrijorarea față de câteva domenii privind măsurile anticorupție ale României, spunând că au fost afectate de politizarea justiției, colaborarea subterană dintre procurori și Executiv, influența serviciilor de informații asupra procesului, lipsa independenței judiciare. 

David Clark a subliniat câteva încălcări grave ale drepturilor omului în România și a cerut Comisiei de la Helsinki să adreseze întrebări grele Departamentului de Stat și să sprijine raportarea mai bună a problemelor legate de corupție în rapoartele anuale ale Departamentului de Stat pentru Drepturile Omului.

Phil Stephenson a descris experiența sa personală în sistemul judiciar român și investigația sa în curs de desfășurare realizată de DIICOT, declarând că „lupta împotriva corupției în sine a fost coruptă". Citiți subiectul pe larg AICI.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel