Au început lucrările la Cazinoul Constanţa

Compania Naţională de Investiţii, instituţie aflată sub autoritatea Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei, a notificat Inspectoratul de Stat în Construcţii şi Primăria Municipiului Constanţa privind demararea lucrărilor de execuţie pentru consolidarea şi reabilitarea clădirii Cazinoului din Constanţa.

Amplasamentul fusese predat constructorului pentru efectuarea etapei de proiectare din data de 15 ianuarie a.c., in prezenta ministrului lucrarilor publice, dezvoltarii si administratiei, Ion Stefan.

”Am promis ca voi urmari indeaproape lucrarile la acest obiectiv pentru ca este un simbol al litoralului si al Romaniei. Îi asigur pe constructori ca, din partea ministerului pe care il conduc, au toata sustinerea astfel incat sa nu fie inregistrate intarzieri nici in derularea lucrarilor si nici in decontarea acestora. Finantarea este asigurata!”, a precizat ministrul Ion Stefan.

Ce prevede contractul

Conform contractului, asocierea AEDIFICIA CARPATI SA & SC REMON PROIECT SRL & SC PROFESIONAL CONSTRUCT PROIECTARE SRL & SC TEHNOINSTAL SR va executa lucrari de consolidare si restaurare a cladirii principale (S+P+1E+M, pod partial si rampa de acces catre subsol), dar si a zonelor exterioare (reabilitare platforma terasa, retele utilitati, zid de aparare si balustrada). Durata contractuala pentru realizarea lucrarilor este de 27 de luni, iar valoarea investitiei se ridica la 56.627.697,09 lei cu TVA.

”Vom urmari indeaproape derularea lucrarilor si fiecare etapa din acest proiect astfel incat, la sfarsitul lucrarilor, sa putem preda cea mai frumoasa cladire de pe intreg litoralul Marii Negre. Constructorii vor avea parte de tot sprijinul nostru pentru ca lucrarile sa fie finalizate in termenul contractual asumat”, a declarat Manuela Patrascoiu, directorul general al Companiei Nationale de Investitii S.A.

Dupa finalizarea lucrarilor, Cazinoul va fi redat circuitului public, redevenind un centru cultural si de divertisment, care va putea gazdui evenimente culturale, simpozioane, expozitii etc., fiind pusa in valoare, astfel, cea mai importanta cladire publica realizata in stil Art Nouveau din tara noastra.

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri






Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2021 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: publicitate@dcnews.ro


cloudnxt1
YesMy