Polițiștii locali din București au aplicat în această săptămână amenzi de peste 50.000 de lei în zona Gării de Nord.
Potrivit Direcției Generale de Poliție Locală și Control a Municipiului București, la Gara de Nord, unii șoferi care nu respectă Legea taximetriei se folosesc de tot felul de tertipuri pentru a-și atrage și păcăli clienții. Folosirea frauduloasă de dotări specifice autovehiculelor taxi, lipsa documentelor necesare desfășurării activității de taximetrie, negocierea tarifului sau refuzul de cursă au fost câteva dintre neregulile depistate, în ultimele trei zile, de polițiști.
Verificările s-au desfășurat în colaborare cu polițiștii Brigăzii Rutiere București și ai Biroului de Poliție Transporturi Feroviare Gara de Nord. În urma controalelor, au fost veficate 140 de taximetre, s-au întocmit 123 de procese verbale de inspecție și s-au aplicat sancțiuni contravenționale în valoare totală de 50.500 de lei.
Polițiștii locali au depistat și câțiva „pirați”, taximetriști falși, fără autorizație de transport persoane în regim de taxi care își coleantază, ilegal, autoturismele cu însemne și înscrisuri specifice taxiurilor. „Pe lângă amenzile aplicate, acestora urmează a Ii se suspenda dreptul de a mai conduce un autovehicul pe o perioadă de șase luni prin ridicarea de către Brigada Rutieră București a certificatului și a numerelor de înmatriculare. Alte măsuri complementare au constat în reținerea a două atestate taxi și a zece autorizații”, au mai transmis polițiștii locali.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News