Atunci când copilul folosește cuvintele urâte...
În varietatea comunicării adusă în viața noastră de societatea modernă de multe ori copilul este pus în situația de a ajunge repede la „descoperirea” unei pespective ce pare foate atractivă încă de la o vârstă mică: lumea cuvintelor urâte. Uneori este vorba despre curiozitate, alteori despre răsfăț, uneori există undeva, în jur, un model de rol negativ, alteori folosirea cuvintelor urâte îi oferă copilului iluzia că este apreciat de către cei din jur, atrage atenția profesorul doctor Ion-Ovidiu Pânișoară, Director, Departamentul de Formare a Profesorilor, la Universitatea din București.
Toate aceste motive duc la un singur lucru: copilul începe să vorbească urât, în vocabularul lui intră expresii pe care părinții și toți ceilalți educatori nu își doresc să le găsească acolo și atunci ne punem întrebarea: ce este de făcut?
Iată câteva sugestii pe care le puteți pune în practică imediat:
- Părintele trebuie să fie un model pentru copil. Copiii copiază rapid comportamentul celor din jurul lor (și în special al persoanelor cu prestigiu, O'Callaghan (2014) afirmând că ei acționează că un aspirator când achiziționează tot ceea ce spunem greșit). Iată de ce o (auto)cenzură se impune. Nu putem cere copilului să nu utilizeze expresii pe care noi, părinții, le folosim tot timpul! Uneori este greu să „inactivăm” expresii (care „ne scapă” în situații care presupun un stres ridicat – spre exemplu atunci când suntem la volan), dar putem să le diminuăm forța dacă obișnuim să ne cerem scuze pentru ele de fiecare dată. Astfel, copilul învață că și în situația în care există „accidente” verbale, aceste cuvinte nu sunt tolerabile și trebuie să ne cerem scuze pentru ele, trebuie să ne pară rău că le-am folosit;
[citeste si]
- Inventați „alternative” pentru cuvintele urâte folosite în prezent. Borba (apud Mccready) ne spune că putem să căutăm în dicționar alterative mai bune, iar Joshi (2012) observă că poate exista o „răcorire” dacă înlocuim cuvintele urâte cu unele inofensive. În loc de o înjurătură spuneți ceva comic și nu o să vă mai aflați în fața unei adărate „drame” de parenting. Spre exemplu, dacă copilul spune în loc de înjurătură un personaj de poveste totul o să devină distractiv: „zmei!” sau „Baba Cloanța!” pot să fie niște sugestii excelente. Și nu trebuie să uităm că – așa cum ne atenționează Parker (2016) cuvintele urâte vin ca urmare a unor „încărcări” emoționale (spre exemplu furia sau frustrarea pot să producă asta). Prin urmare poate să fie de folos deprinderea unui management al emoțiilor (în special unor tehnici de gestionare a furiei) pentru ca frecvența de apariție a cuvintelor urâte să fie mai mică;
Vezi continuarea pe performante.ro
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Ion Iliescu, lecție pentru ”noua clasă politică”, greu de înțeles de către luzării momentului de Val Vâlcu
