Atentatul de la Moscova era prevăzut, iniţial, să aibă loc în noaptea de Revelion, dar, din cauza exploziei accidentale a bombei, atacul a avut loc luni, pe aeroportul din Domodedovo, potrivit cotidianului Moskovski Komsomoleţ, care citează surse din cadrul serviciilor secrete, relatează AFP.
Potrivit cotidianului, un grup de trei femei şi un bărbat, originari din Caucazul rus, pregăteau încă din noiembrie un atentat în Piaţa Manej, lângă Kremlin, în noaptea de Revelion. Cotidianul subliniază că serviciile speciale ruse au primit informaţii în acest sens la jumătatea lui decembrie, informează Mediafax
"Asemenea informaţii din partea FSB (serviciul federal de securitate) intervin destul de frecvent. Bineînţeles, ţinem cont de ele, dar ne amintim de fiecare dată povestea copilului care strigă că vine lupul", a declarat un oficial din cadrul poliţiei, citat de publicaţie.
Dar, la 31 decembrie, cu câteva ore înaintea atacului de atunci, un mesaj primit pe mobilul presupusei femei kamikaze, pe când încă se mai afla într-o casă din cartierul Kuzminki, la Moscova, ar fi activat detonatorul de la centura cu explozivi pe care o avea asupra sa.
Cei trei complici ar fi hotărât, atunci, să schimbe ţinta. "Atacul contra aeroportului a început să fie planificat imediat după eşec", a apreciat Moskocski Komsomoleţ.
"Potrivit serviciilor speciale, pregătirea actului terorist la Domodedovo a avut loc într-un apartament, la Zelenograd (în regiunea Moscovei)", continuă cotidianul.
"La 20 ianuarie, cekiştii (agenţi din cadrul FSB) au efectuat o vastă operaţiune la Zelenograd, cu scopul de a opri teroriştii, dar aceasta s-a terminat, ca de obicei, fără niciun rezultat", afirmă publicaţia.
Încă de luni, agenţia RIA Novosti a anunţat că serviciile ruse erau la curent cu iminenţa unui atentat şi menţiona explozia accidentală a bombei la Kuzminki, la sfârşitul lui decembrie.
Anchetatorii ruşi nu au dat, pentru moment, nicio informaţie asupra demersurilor lor, în timp ce mişcarea rebelă care subminează Caucazul rus figurează ca principalul suspect în atentatul sinucigaş în care, luni, pe aeroportul Domodedovo, au fost ucise 35 de persoane.
Citește și: Atentatul de la Moscova ar fi fost comis de o femeie kamikaze
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News