Atentate teroriste Kosovo. Planuri malefice

Trei bărbaţi şi o femeie au fost inculpaţi la Pristina, fiind suspectaţi că au plănuit atentate islamiste, în special asupra unei biserici ortodoxe sârbe din Kosovo, informează sâmbătă AFP citând surse judiciare.

Actul de acuzare consultat de AFP face referire şi la planuri de atac neprecizate în Franţa şi Belgia.

Potrivit documentului, pe lângă atacul asupra unei biserici ortodoxe de la Mitrovica, cei patru jihadişti inculpaţi pe 4 octombrie intenţionau să organizeze atentate asupra celor două discoteci din enclava sârbă Gracanica şi a membrilor Forţei internaţionale de menţinere a păcii (KFOR).

Planurile teroriștilor erau terifiante

Grupul, care a încercat să recruteze voluntari, intenţiona "să plaseze explozibili în discoteci şi să-i declanşeze de la distanţă" sau să comită aici "atacuri sinucigaşe".

Cealaltă tactică prevedea un atac al unor comandouri de atacatori înarmaţi cu arme automate de tip kalaşnikov şi "grenade de mână, după modelul atacurilor din 2015 de la Paris", a continuat acuzarea.

Planul cel mai avansat, atentatul asupra unei biserici din sectorul sârb al oraşului divizat Mitrovica, a fost "prevenit de arestări", precizează acuzarea.

Care era strategia

Citat în document, şeful acestui grup intitulat "Trupele auxiliare ale Statului Islamic în ţara vulturilor", Bujar Berhami, de 26 de ani, a explicat în timpul anchetei că "ideea era de a ataca grupurile de oameni care se adunau pentru sărbătorile lor religioase".

Berhami a fost arestat în septembrie, în timp ce Resim Kastrati, de 26 de ani, Gramos Shabani, de 26 de ani, şi Edona Haliti, de 25 de ani, au fost reţinuţi în iunie. Berhami şi Shabani au şi cetăţenie belgiană.

Recrutarea de voluntari pentru atacuri sinucigaşe

Berhami era în contact cu jihadişti din Balcani plecaţi să lupte în rândurile Statului Islamic în Siria şi Irak şi cu care a discutat despre recrutarea de voluntari pentru atacuri sinucigaşe.

El a fost prezentat de acuzare drept unul dintre organizatorii atentatului dejucat împotriva echipei israeliene de fotbal cu prilejul meciului de la Shkodra, în Albania, în noiembrie 2016.

În timpul anchetei, Berhami a explicat că "ideea era să înceapă atacul împotriva israelienilor cu o dronă, după care să continue cu kalaşnikovuri".

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel