Opt persoane au fost arestate duminică în comuna bruxelleză Molenbeek, după o serie de percheziţii în cadrul unui "dosar terorist", a anunţat luni, pentru AFP, o sursă apropiată anchetei, confirmând o informaţie a cotidianului belgian La Derniere Heure.
Anchetatorii suspectează un atentat în pregătire, potrivit aceleiaşi surse.
Cei opt suspecţi "au fost aduşi pentru audiere" în faţa judecătorului ce ar urma să se pronunţe în timpul zilei de luni asupra inculpării şi plasării sau nu a acestora în detenţie.
În cadrul unui "dosar terorist", au fost întreprinse şapte percheziţii duminică în Belgia, dintre care patru la Molenbeek, unde au avut loc toate arestările, a adăugat sursa contactată de AFP. Nu a fost descoperită nicio armă sau substanţă explozivă.
Localitate cu risc crescut
Molenbeek, comună bruxelleză populară şi cu un mare procent de locuitori de origine marocană, a câştigat reputaţia de a fi baza din spatele liniei frontului pentru jihadismul internaţional. Aceasta este comuna de origine pentru mai mulţi protagonişti ai atentatelor - soldate cu 130 de morţi - care au avut loc în noiembrie 2015 la Paris, printre care Salah Abdeslam, singurul membru încă în viaţă al comandourilor care au întreprins aceste atacuri. Acest jihadist francez de origine marocană a fost arestat la 18 martie 2016 la Molenbeek.
Anchetele asupra atentatelor de la Paris şi Bruxelles (32 de morţi, la 22 martie 2016) au arătat că o singură celulă franco-belgiană s-a aflat la originea lor. Organizarea logistică a atentatelor, revendicate de gruparea Stat Islamic (SI), a fost realizată în mare parte pe teritoriul belgian.
Percheziţiile de duminică au avut loc în cadrul unei anchete distincte celor desfăşurate la Bruxelles asupra acestor atentate din noiembrie 2015 şi martie 2016. În afară de cele patru percheziţii de la Molenbeek, alte trei au fost întreprinse în regiunea flamandă, două la Malines şi una la Grammont, relatează Agerpres.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu