Atacuri teroriste. UE, decizie privind securitatea

Comisia Europeană a anunțat miercuri deblocarea a aproximativ 120 milioane de euro pentru a ajuta țările europene să protejeze spațiile publice din orașele lor care sunt din ce în ce mai vizate de atacuri jihadiste cum a fost cel de la Barcelona, relatează AFP, potrivit Agerpres.

Planul de acțiune prezentat de Bruxelles prevede 18,5 milioane de euro disponibili din 2017 pentru 'proiecte transnaționale de îmbunătățire a protecției spațiilor publice' și 100 milioane de euro în 2018 pentru a ajuta 'orașele care investesc în soluții de securitate'.

În iulie 2016, un terorist a pătruns cu un camion în mulțime la Nisa, ucigând 86 de persoane în timp ce avea loc tradiționalul foc de artificii din 14 iulie, Ziua Națională a Franței.

De atunci, mai multe atacuri au lovit Europa în locuri frecventate de public, cum a fost cel de pe bulevardul Ramblas din Barcelona, în august 2017. Atacuri în locuri publice au avut de asemenea loc în ultimele luni la Londra, Manchester, Stockholm sau Marsilia.

În afară de fondurile propuse pentru a asigura o protecție mai bună a spațiilor publice, Comisia propune de asemenea crearea unei noi rețele de expertiză pentru ca europenii să împărtășească 'bunele lor practici' în ceea ce privește securizarea unor locuri precum aeroporturile, gările sau stadioanele, spații deschise care par a fi 'ținte ușoare' pentru atacuri.

'Pe măsură ce teroriștii își schimbă tactica, intensificăm asistența oferită statelor membre pentru a face față acestor amenințări', a afirmat comisarul pentru Securitate, Julian King, în cursul unei conferințe de presă.

'Noi îi ajutăm să protejeze spațiile publice unde se adună populația, oprind accesul teroriștilor la substanțe periculoase folosite la fabricarea unor dispozitive explozibile și înlăturând sursele de finanțare a terorismului', a adăugat King.

Măsurile propuse de Comisie includ de asemenea crearea, în cadrul Europol, a unui 'pilon de informații' privind securitatea 'substanțelor chimice, biologice, radiologice și nucleare'.

Pe plan extern, Comisia dorește întărirea cooperării cu țări terțe în lupta împotriva terorismului.

Comisia a cerut statelor membre UE să o autorizeze să 'deschidă negocieri în vederea încheierii cu Canada a unui acord revizuit privind datele dosarelor pasagerilor' companiilor aeriene, după ce acordul semnat în 2014 a fost revocat în această vară de Curtea de Justiție a UE (CJUE).

Comisia cere de asemenea să fie autorizată să deschidă negocieri pentru a încheia acorduri cu Algeria, Egiptul, Israelul, Iordania, Libanul, Marocul, Tunisia și Turcia.

Astfel de acorduri cu UE ar viza 'transferul de date cu caracter personal între Europol și aceste țări pentru a preveni și combate terorismul și formele grave de criminalitate'.

Executivul european a confirmat de altfel că pregătește crearea 'unei viitoare Unități Europene de informații', anunțată în septembrie de președintele Comisiei, Jean-Claude Juncker.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel