Cel puţin 100 de persoane, dintre care peste 80 de copii, au fost ucise, iar alte câteva zeci sunt rănite, marţi, într-un atac comis de un comando taliban asupra unei şcoli pentru copiii militarilor de la Peshawar, cel mai important oraş din nord-vestul Pakistanului. Acest atac seamnă cu cel de la Beslam de acum 10 ani, când un comando cecen a luat ostatici circa 1200 de persoane într-o școală, dintre care 333 și-au pierdut viața printre aceștia aflându-se 196 de copii.
Asaltul a fost revendicat de Mişcarea Talibanilor din Pakistan (TTP), principala grupare islamistă rebelă din ţară, ca răzbunare faţă de ofensiva militară în curs împotriva sa, în bastioanele din zonele tribale din apropiere de Peshawar, a declarat pentru AFP Muhammad Khurasani, un purtător de cuvânt al insurgenţilor.
"L-am declanşat în urma unei anchete care a arătat că unii dintre copiii mai multor oficiali de rang înalt din cadrul armatei studiază în această şcoală", a declarat el.
Atacul s-a soldat cu cel puţin 100 de morţi, potrivit unor informații, majoritatea victimelor fiind împuşcate. Sharif Khan, un medic de la Lady Reading, principalul spital din oraş, a confirmat că spitalul a primit cel puţin trei cadavre şi răniţii.
Un reprezentant al poliţiei locale a declarat că bilanţul ar putea creşte, adăugând că a auzit o explozie puternică, putând indica faptul că unul sau mai mulţi atacatori ar fi putut să detoneze bombe artizanale pe care le purtau asupra lor.
Oficiali militari au declarat că cel puțin șase bărbați înarmați au intrat în Școala Publică Militară. Se crede că în interiorul clădirii s-ar afla circa 500 de studenți și profesori, notează Reuters.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu