Atac armat într-un centru comercial din SUA. Cel puțin zece morți

Foto: Youtube
Foto: Youtube

Cel puţin zece persoane au fost ucise, iar altele sunt rănite după ce un individ a deschis focul într-un supermarket din oraşul Buffalo, în statul american New York, anunţă autorităţile americane.

Atacul armat a avut loc într-un supermarket al reţelei Tops situat în Buffalo. Bilanţul preliminar al atacului armat este de zece morţi şi trei răniţi, a declarat sâmbătă seară comisarul de poliţie Joseph Gramaglia.

Şeriful comitatului Erie, John Garcia, a afirmat că este vorba de un atac cu motivaţie rasistă.

"Preşedintele Joseph Biden a fost informat de consilierul pentru Siguranţă Naţională despre atacul îngrozitor din Buffalo. Va primi în continuare date pe măsură ce apar. Preşedintele şi Prima Doamnă se roagă pentru cei pierduţi şi pentru persoanele apropiate", a declarat purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Karine Jean-Pierre.

Vezi și: Mai mulţi senatori americani, vizită surpriză la Kiev. S-au întâlnit cu Volodimir Zelenski

Investigăm acest incident atât ca infracţiune motivată de ură, cât şi ca un caz de extremism violent motivat rasial, a declarat Stephen Belongia, agent special al FBI din Buffalo, în cadrul unei conferinţe de presă.

Presupusul ucigaş a fost arestat imediat la faţa locului, iniţial urmărit penal pentru crimă cu premeditare şi închis. Este vorba despre un tânăr de 18 ani care avea o vestă antiglonţ, o cască şi o cameră pentru a-şi transmite crima în direct pe internet, au anunţat poliţia locală şi autorităţile judiciare.

Atacatorul a început să-şi transmită crima pe platforma Twitch, care s-a declarat devastată şi a promis toleranţă zero faţă de orice formă de violenţă.

Reţeaua de socializare a dat asigurări într-un comunicat de presă că conţinutul a fost şters la două minute după începerea difuzării şi contul atacatorului a fost suspendat definitiv.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel