Atac terorist în Bruxelles. Doi morți. Suspectul a folosit o pușcă automată și a strigat ”Allahu akbar” VIDEO/ Crima, legată de uciderea copilului de 6 ani din Chicago?

Captură de ecran/ sudinfo.be
Captură de ecran/ sudinfo.be

Imagini postate pe rețelele sociale arată un bărbat, în vestă fluorescentă, trăgând cu o armă în stradă.

UPDATE: „Europa noastră este zguduită” a reacționat Emmanuel Macron, președintele Franței. Ursula von der Leyen, președintele CE, a declarat că ”suntem uniți împotriva terorii”. 

UPDATE: Mesajul atacatorului după crimă: „Allahu Akbar. Numele meu este Abdesalem Al Guilani și sunt un luptător pentru Allah. Sunt din Statul Islamic. Iubim pe cine ne iubește și urâm pe cine ne urăște. Trăim pentru religia noastră și murim pentru religia noastră. Fratele tău s-a răzbunat în numele musulmanilor. Am ucis 3 suedezi până acum Al hamdoulelah. 3 suedezi, da. Cei cărora le-am greșit cu ceva, să mă ierte. Și eu îi iert pe toți. Salam Aleykoum". 

UPDATE: Belgia ridică alerta teroristă la cel mai înalt nivel. 

UPDATE: Ministrul suedez de Justiție a declarat că ”am primit informații teribile de la Bruxelles. Suedia muncește intens pentru a obține mai multe informații despre ce s-a întâmplat”. 

UPDATE: Meciul de calificare la Euro 2024 dintre Belgia și Suedia a fost suspendat la pauză în urma morții celor doi suedezi. Jucătorii suedezi au spus UEFA că nu vor să joace a doua repriză, iar belgienii au fost de acord. 

”Am primit informația cu 5 minute înainte de startul partidei. S-a discutat dacă ar trebui să se joace, ideea a fost că suporterii suedezi erau în siguranță în stadion și nu trebuiau să iasă pe străzi”, a anunțat Martin Fredman, managerul de securitate al delegației suedeze.

UPDATE: Procuratura federală belgiană, responsabilă de terorism, a preluat ancheta asupra împușcăturii. În același timp, a fost întărit controlul la frontiere. 

UPDATE: Premierul belgian, ministrul de Interne și cel al Justiției se află în prezent la centrul național de criză pentru a monitoriza situația. Premierul Alexander de Croo și-a exprimat „cele mai profunde condoleanțe celor dragi victimelor atacului laș de la Bruxelles”.

UPDATE: Cu doar câteva secunde în urmă (22:25 ora României), profilul de Facebook al atacatorului a fost șters. Acolo, el își motiva crimele.  

UPDATE: Philippe Close, primarul Bruxelles-ului, spune că ”serviciile de poliție se mobilizează pentru a asigura securitatea în și în jurul capitalei”.

UPDATE: Potrivit RTBF, trăgătorul a împușcat anterior o persoană într-un hol de intrare, înainte de a viza două persoane dintr-un taxi. 

UPDATE: Ilse van de Keere, purtător de cuvânt al Poliției belgiene, a confirmat crima, dar a refuzat alte comentarii, transmite Reuters. 

UPDATE: La începutul zilei, Slayem Slouma scrisese un mesaj despre copilul musulman înjunghiat în Chicago, explicând că dacă ar fi fost creștin, situația ar fi fost alta: ”Vorbim despre o crimă violentă, dar dacă nu ar fi fost un copil musulman, am fi vorbit despre terorism…”. 

Citește aici: Un copil de 6 ani, cu dublă cetățenie, palestiniană și americană, a plătit prețul urii. Un american l-a ucis cu 26 lovituri de cuțit: Voi trebuie să muriți!

UPDATE: Pista teroristă ar fi favorizată, potrivit presei belgiene Le Soir. Autoritățile au găsit mai multe videoclipuri ale suspectului, dintre care unele fac referiri la Calif și Statul Islamic.

UPDATE: Atacatorul pretinde că aparține Statului Islamic și se laudă că a ucis necredincioși. În discursul său, el a spus că a ucis două persoane pentru a „răzbuna musulmanii și că trăim și murim pentru religia noastră”, arată sudinfo.be.

UPDATE: Le Figaro mai scrie că tânărul care a împușcat mortal doi oameni a folosit o pușcă automată tip Kalașnikov, anunță autoritățile. Suspectul ar fi strigat „Allahu akbar” înainte de crimă. Sunt și mai multe persoane rănite. 

--- 

Dramă la Bruxelles. S-au auzit împușcături în centrul capitalei Belgiei, potrivit informațiilor transmise de presa locală, inclusiv Le Soir. Evenimentele s-au petrecut pe Boulevard d’Yprès. Potrivit autorităților, contactate de presa belgiană, sunt doi morți, arată Le Figaro. 

Imaginile postate pe rețelele sociale arată un bărbat, îmbrăcat într-o vestă fluorescentă, deschizând focul în mijlocul străzii.

Potrivit primelor elemente cunoscute, citate de Le Soir, focuri de armă au fost trase în jurul orei 19.15 în apropiere de Place Sainctelette, Boulevard d’Ypres și Boulevard du Ninième de ligne. La fața locului au ajuns în număr mare serviciile de urgență. Niciun suspect nu a fost încă arestat.

Se raportează că ambele victime purtau tricouri de fotbal suedeze, înaintea meciului de calificare la Euro împotriva Belgiei din această seară în capitală, arată și SkyNews

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel