Asteroid uriaș în apropiere de Pământ. Poate distruge orașe întregi

Un asteroid uriaș, care ar fi putut distruge orașe întregi, a trecut foarte aproape de Pământ. 

Un asteroid "ucigaș de orașe" a trecut vineri prin apropierea Pământului, iar astonomii nu l-au observat decât cu numai câteva zile înainte să se apropie amenințător de planetă, arată Business Insider.

Asteroidul cu o lățime de 130 de metri s-a apropiat vineri la numai 72.000 de km de Pământ. Această distanță este de mai puțin de 20% din distanța de la Pământ la Lună.

"Asteroizi de dimensiuni similare pot lovi Pământul cu forța mai multor bombe nucleare și pot distruge orașe întregi", notează cei de la publicația americană.

Agenția Spațială Americană NASA și alte instituții au instrumentele necesare pentru a identifica aceste corpuri cerești în spațiu, dar este greu să fie urmărită traiectoria fiecărui asteroid în parte înainte să se apropie de pământ.

Ce știu astronomii despre acest asteroid

Astronomii nu știau mare lucru despre acest asteroid pe care l-au numit 2019 OK, cu doar câteva zile înainte să treacă prin apropierea Pământului. Cele câteva zile nu ar fi fost suficiente pentru tehnologia actuală ca să distrungă sau să schimbe traiectoria obiectului spațial.

Ziariștii americani susțin că este vorba despre "momentul în care ne-am apropiat cel mai mult de un scenariu de tip Armageddon în ultimii ani".

Părea să fi apărut "de nicăieri", ar fi declarat un astronom australian, Michael Brown, pentru The Washington Post. Asteroidul se apropia deja de pământ cu aproape 87.000 de km/oră.

Cu toate că dimensiunea asteroidului 2019 OK abia depășea înălțimea Statuii Libertății, fiind mic față de asteroidul de aproape 10 km care se consideră că a lovit Pământul în zona actuală a Mexicului ducând la dispariția dinozaurilor acum 66 de milioane de ani, impactul cu pământul ar fi putut să provoace daune majore. În 1908, un obiect ceresc ale cărui dimensiuni au fost estimate doar puțin mai mici decțt cele ale lui 2019 OK a ajuns în atmosfera Pământului și a explodat în zona Tunguska din Siberia distrugând o zonă de două ori mai mare decât cea a orașului New York.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel