Assange va trebui să părăsească ambasada Ecuadorului din Londra

Sebastian Florea / 27 iul 2018 / 14:46 Salveaza PDF Comentarii
Julian Assange. foto: aronpaulinstitute.org
Descriere foto: Julian Assange. foto: aronpaulinstitute.org

Preşedintele ecuadorian Lenin Moreno a declarat vineri, la Madrid, că Julian Assange, fondatorul site-ului WikiLeaks, va trebui în cele din urmă să părăsească ambasada Ecuadorului din Londra.

Julian Assange, în vârstă de 46 de ani se află în ambasadă din iunie 2012. Ecuadorul a vorbit cu guvernul britanic cu privire la situaţia lui Julian Assange, a mai spus preşedintele Moreno, relatează Reuters. 

Speculaţiile privind viitorul lui Assange s-au intensificat ca urmare a informaţiilor apărute în ziarul Sunday Times potrivit cărora oficiali de rang înalt din Ecuador şi Marea Britanie discută în prezent în legătură cu scoaterea lui Assange din ambasadă după revocarea azilului acestuia.

Teama de extrădare în SUA

Julian Assange s-a refugiat în iunie 2012 la ambasada Ecuadorului la Londra pentru a scăpa de extrădarea în Suedia, unde este urmărit de la sfârşitul lui 2010 în legătură cu acuzaţii de viol şi agresiune sexuală pe care nu le recunoaşte. Relaţiile dintre Ecuador şi Assange au cunoscut o deteriorare în ultimele luni. În martie, Ecuadorul i-a întrerupt fondatorului WikiLeaks comunicaţiile cu exteriorul.

Totuşi, preşedintele Moreno şi-a reiterat în februarie promisiunea că va continua să-i acorde protecţie. Julian Assange se teme că, dacă va ieşi din ambasadă, va fi arestat, extrădat şi judecat în SUA în legătură cu publicarea, în 2010, a zeci de mii de documente militare şi diplomatice americane.

Vezi și: BREXIT. Promisiunile Londrei, potrivit UE




Te-ar putea interesa







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?


Copyright 2018 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.23