Asia Express vine cu o surpriză uriașă pentru Mihai Petre: Nu mi-a picat chiar bine

A șaptea etapă Asia Express - Drumul Împăraților a venit cu o mare surpriză pentru concurenți, dar și pentru telespectatori.

Deoarece piatra a fost verde, echipei formate din Eliza și Cosmin Natanticu li s-a adăugat duminică un invitat surpriză, care i-a însoțit pe tot parcursul traseului. Este vorba despre Iulia Albu, celebrul designer vestimentar, care după ce a jurizat o probă de styling în concurs, a plecat pe Drumul Împăraților alături de noii ei coechipieri, Eliza și Cosmin: ”Până aici v-a fost, temerarilor! Nu știu mare lucru despre ei doi, dar sper să fie cool, căci altfel va ieși cu scântei”, a glumit Iulia Albu, înainte să înceapă cursa.

Tot aseară, un nou joc de amuletă ce le-a testat concurenților forța fizică și rapiditatea a fost adjudecat de Mihai și Elwira Petre. Cuplul a reușit până în acest moment al competiției să câștige cinci astfel de avantaje în cursă. 

Telespectatorii au urmărit în număr foarte mare prima ediţie a stage-ului cu numărul şapte, emisiunea impunându-se ca lider detaşat de audienţă, atât la nivelul publicului comercial, cât şi la nivel urban şi naţional.  Conform datelor oferite de Kantar Media, la nivelul publicului comercial din mediul urban cu vârste cuprinse între 18 și 49 de ani, Antena 1 a fost lider de audienţă cu o medie de 8 puncte de rating și 25.2% cota de piață, fiind urmată de Pro Tv cu 6 puncte de rating și 18.7% cota de piață. Şi la orașe, prima ediţie a celui de-al şaselea stage al show-ului de la Antena 1 a fost lider de piată cu o medie de 7.6 puncte de rating și 19.2% cota de piață, în vreme ce Pro Tv se clasa pe locul al doilea cu 5.6 puncte de rating și 14.2 procente din cota de piață. Şi la nivel national, reality show-ul Asia Express – Drumul Împăraţilor a fost prima opţiune a telespectatorilor. În minutul de aur, 20:48, aproape 1.7 milioane de telespectatori urmăreau aventura Asia Express – Drumul Împăraţilor. 

Mare surpriză în ediția de luni

Ediția de luni seară a celui mai dur reality-show, Asia Express- Drumul Împăraților, difuzată de Antena 1 de la ora 20:30, vine cu o nouă surpriză pentru cele șase cupluri rămase în cursă. Echipele se vor reconfigura în misiunile din această seară și doar atunci când se vor reuni coechipierii în forma inițială se va stabili clasamentul final: ”Nu mi-a picat chiar bine”, va spune Mihai Petre.

Astfel, vedetele vor avea ocazia să lupte cot la cot cu cei pe care i-au considerat până acum rivali: ”Să mă trimită Irina cu Mihai Petre în cursă? Eu nu pot să îmi imaginez așa ceva”, va mărturisi Lidia Buble.

VEZI ȘI: Câinele perfect pentru ZODIA ta vs. pisica perfectă pentru tine

Într-o cursă contracronometru, concurenții vor încerca să se adapteze rapid într-o nouă formulă, căci toți vor lupta pentru aceeași miză importantă, de a ajunge primii la Irina Fodor.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel